Aug 23, 2019, 12:00

Obama analizează trimiterea de trupe mai aproape de liniile de front din Siria şi Irak

us 2

Administraţia Barack Obama analizează posibilitatea trimiterii unor unităţi speciale în Siria şi Irak, în cadrul operaţiunilor împotriva reţelei teroriste Stat Islamic, scrie The Washington Post.

Cei mai importanţi consilieri prezidenţiali americani au recomandat măsuri pentru mutarea unor trupe americane aproape de liniile de front din Irak şi Siria, pe fondul nemulţumirii Casei Albe privind eficienţa raidurilor aeriene antiteroriste efectuate de peste un an.

Conform propunerilor, unităţi speciale americane ar putea efectua operaţiuni limitate pe teritoriul Siriei, iar instructorii militari americani din Irak ar putea însoţi trupele locale în misiuni combatante.

Implementarea acestor măsuri ar marca o modificare semnificativă a strategiei Statelor Unite în Irak şi Siria. Însă propunerile trebuie să fie aprobate de preşedintele Obama, care va lua o decizie în cursul acestei săptămâni.

 

 

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares