Iun 2, 2023, 00:49

Obama și Putin au stabilit, la telefon, încetarea focului în Siria

obama la telefon

Președintele Statelor Unite Barack Obama a discutat luni la telefon cu omologul său rus Vladimir Putin despre acordul de încetare a focului ce ar urma să intre în vigoare în Siria la 27 februarie, a anunțat Casa Albă.

În timpul acestei convorbiri la cererea lui Putin, precizează executivul american, Obama a insistat asupra necesității respectării acordului de către toate părțile pentru „a ușura suferințele poporului sirian” și „a se concentra” pe lupta împotriva grupării Statul Islamic, notează AFP.

Un acord de încetare a focului în Siria va intra în vigoare la 27 februarie, potrivit unui comunicat comun ruso-american, difuzat de Departamentul de Stat de la Washington și citat de Agerpres

Încetarea ostilităților în Siria intră în vigoare la 27 februarie, la ora 00.00 (ora Damascului), se precizează în comunicat.

Acordul privind încetarea focului în Siria exclude grupările teroriste Statul Islamic și Frontul al-Nosra, rețeaua siriană a organizației Al-Qaida.

‘Încetarea ostilităților se va aplica părților implicate în conflictul sirian care au indicat că vor respecta și vor aplica termenii’ acordului, ele urmând ca până în ziua de 26 februarie, ora 12,00 locală, să informeze SUA sau Rusia de aderarea lor la acest acord, se mai arată în comunicatul menționat.

Rusia și SUA sunt copreședinți ai Grupului internațional de sprijin pentru Siria, grup din care fac parte 17 țări.

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a salutat acest acord, apreciindu-l ca un ‘semn de speranță pentru populația siriană’, dar a atras atenția că mai sunt multe de făcut pentru punerea lui în aplicare.

 

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares