UNHCR: Problema emigranţilor nu va dispărea curând şi va afecta întreaga Europă
Agenţia ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) a îndemnat Europa să se unească pentru a face faţă crizei emigranţilor, în urma haosului din weekend în Grecia, Macedonia şi Serbia. O capacitate mai mare este necesară în vederea asigurării securităţii oamenilor, în călătoria lor către alte părţie ale Europei, potrivit Înaltului Comisar ONU pentru Refugiaţi.
UNHCR plănuieşte să construiască mai multe centre de primire pentru refugiaţi în zona de frontieră, se anunţă în comunicat. Agenţia a criticat Atena pentru faptul că a eşuat să-i înregistreze pe imigranţi înainte ca aceştia să intre în Macedonia. Şi alte state membre ale Uniunii Europene să ofere ajutor, îndeamnă Vincent Cochotel, directorul Biroului UNHCR Europa, care subliniază că problema „nu va dispărea curând şi va afecta întreaga Europă”, potrivit Mediafax.
Criza imigranţilor va dura, au avertizat François Hollande şi Angela Merkel, care şi-au îndemnat partenerii europeni să aplice deciziile adoptate cu scopul de a face faţă afluxului de refugiaţi.
Gestionarea acestui aflux de sute de mii de persoane către coastele Mediteranei „este o responsabilitate care nu poate fi lăsată unei singure ţări, ci care priveşte întreaga Europă”, au declarat cei doi şefi de stat şi de guvern.
„Dar cu o situaţie excepţională care va dura, atât timp cât crizele pe care le cunoaştem nu vor fi rezolvate. Atunci, în loc să aşteptăm, în loc să gestionăm de pe o zi pe alta aceste situaţii, este necesar să ne organizăm şi să ne consolidăm politicile. Este ceea ce Franţa şi Germania propun”, a spus François Hollande.
În Europa, „povara este necesar să fie repartizată în mod echitabil, ceea ce nu este cazul la ora actuală”, a remarcat, la rândul ei, Angela Merkel. Cancelarul german a cerut deschiderea până la sfârşitul anului a unor centre de primire în Italia şi în Grecia, menite să primească imigranţii cu scopul de a-i tria pe cei eligibili pentru azil. Germania se aşteaptă să primească anul acesta aproximativ 800.000 de solicitanţi de azil.
Cu două luni şi jumătate înainte de summitul UE-Africa, care urmează să aibă loc la Valletta pe 11 noiembrie, François Hollande şi Angela Merkel au cerut consolidarea cooperării cu ţările africane în vederea favorizării expatrierii imigranţilor iegali.
Guvernele ţărilor Uniunii Europene au respins în luna iunie o propunere a preşedintelui Comisiei Europene Jean-Claude Juncker care stabilea cote obligatorii pentru primirea a zeci de mii de imigranţi care s-au refugiat în Grecia şi Italia.
0 Comentarii