Sep 25, 2017, 23:41

Papa Francisc: „Cine suntem noi să îi judecăm pe homosexuali?”

papa

Papa Francisc a reiterat duminică toleranța față de homosexualitate, punând întrebarea „cine suntem noi să o judecăm” și susținând că cei care cred în creștinism ar trebui să învețe să prezinte scuze și să ceară iertare după masacrul de la Orlando din SUA, nu numai celor din comunitatea gay, dar și multor alte persoane, informează agenția France Presse (AFP)

Întrebat în avionul care l-a adus înapoi la Vatican după vizita efectuată în Armenia, despre homofobie după masacrul din Orlando din urmă cu o săptămână, papa a amintit că în catehism se spune că homosexualii nu ar trebui să fie discriminați, ci respectați, susținându-i în cadrul programului pastoral.

„O persoană care trăiește această condiție, cu o bună voință care îl caută pe Dumnezeu, cine suntem noi să o judecăm”, a spus el, repetând cuvintele spuse în prima sa conferință ținută în avionul care îl ducea de la Rio de Janeiro la Roma, în vara anului 2003.

Creștinii ar trebui să ceară scuze și iertare nu numai față de homosexuali, dar și față de cei săraci, de femeile exploatate, de copiii supuși la muncă forțată. Creștinii trebuie să ceară iertare în mod constant, a recomandat Suveranul Pontif, citat de Agerpres.

Observând că el însuși s-a scăldat la Buenos Aires într-o „cultură catolică îngustă”, Papa Francisc a menționat că, uneori, unii homosexuali au „manifestări prea ofensatoare”, neînțelese de cei cu „mentalități diferite”, mai notează AFP.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares