Dec 14, 2018, 06:22

Parlamentarii îl sfidează pe Iohannis. Păstrează pensiile speciale pentru cei condamnaţi definitiv

kiwi

Comisiile pentru statul ale Parlamentului au ignorat cererea de reexaminare a lui Klaus Iohannis în privinţa pensiilor speciale pentru parlamentari, menţinând prevedrerea potrivit căreia şi cei care au fost condamnaţi definitiv pentru incompatibilitate, conflict de interese sau fapte de corupţie dacă acestea nu au fost săvârşite în calitate de parlamentar, îşi vor primi pensiile speciale. Astfel, potrivit deciziei comsiilor, Adrian Năstase va primi pensie specială pentru că el a fost condamnat pentru fapte de corupţie care nu au avut legătură cu mandatul de parlamentar

Liderul interimar al PSD, Liviu Dragnea, a anunţat marţi că parlamentarii coaliţiei vor cere miercuri retrimiterea Legii privind pensiile aleşilor la comisii, pentru modificări mai ample decât cele cerute de Klaus Iohannis, care, deşi sunt „de bun-simţ”, nu sunt suficiente.

„Părerea noastră este că solicitările sau observaţiile preşedintelui sunt de bun-simţ, dar în opinia mea nu sunt suficiente”, a spus Dragnea, citat de Mediafax, anunţând că legea va fi retrimisă miercuri la comisiile speciale, deşi marţi a fost deja elaborat un raport asupra cererii de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis.

Dragnea a spus că, printre prevederile care vor fi modificate, se vor afla şi cele privind durata minimă petrecută în Parlament de un senator sau deputat pentru a putea beneficia de pensia specială. Astfel, doar cei care au încheiat un mandat întreg vor putea primi această pensie, faţă de actuala prevedere, care vorbeşte despre un minimum de 6 luni în mandat.

„Nu mi se pare corect ca un parlamentar să poată primi o bonificaţie la pensie dacă are 6 luni la mandat. (…) Un parlamentar vine în Parlament pentru că îl trimit cetăţenii din colegiul respectiv, şi nu-l trimit pentru şase luni, nici pentru un an, nici pentru doi ani, ci pentru patru ani. Dacă un parlamentar nu poate să finalizeze un mandat, nu poate beneficia de această mărire de pensii”, a spus liderul PSD.

Mai mult, liderii coaliţiei vor şi eliminarea posibilităţii ca un parlamentar în funcţie să primească pensie specială, fapt care este posibil potrivit actualelor prevederi.

„Trebuie să aibă o formă foarte apropiată, poate până la identitate, cu modelul de la Parlamentul European. (…) Fiecare prevedere din această lege trebuie judecată ţinând cont şi de părerea populaţiei şi de bun-simţ”, a subliniat Dragnea.

Comisia pentru statut a modificat doar unele prevederi din legea pensiilor speciale pentru parlamentari, ca urmare a cererii de reexaminare a preşedintelui, stabilind că aceştia vor încasa pensiile din momentul în care au decizii de pensionare în sistemul de stat, dar cuantumul a rămas acelaşi.

Preşedintele comisiei de statut Bogdan Niculescu Duvăz, deputat PSD, a făcut această precizare, arătând că modificările au fost făcute de membrii comisiei în unanimitate.

„Comisia a discutat toate elementele pe care le conţine cererea de reexaminare a preşedintelui, o bună parte dintre ele au fost adoptate ca fiind necesare. Acest raport a fost votat în unanimitate”, a spus Duvăz.

Duvăz a precizat, însă, că prevederile privind cuantumul pensiei speciale pentru parlamentari a rămas cel iniţial de 0,55% din indemnizaţia de parlamentar, de acesta urmând să beneficieze deputaţii şi senatorii care au avut mandate de la 6 luni consecutive până la 3 mandate.

O modificare făcută de comisia de statut, la soliciarea preşedintelui, se referă la faptul că pensia specială nu poate fi încasată de deputaţi şi senatori în paralel cu indemnizaţia de parlamentar.

Membrii comisiei au mai stabilit că parlamentarii care au fost condamnaţi pentru fapte de corupţie săvârşite în calitate de parlamentar nu vor putea beneficia de aceste pensii speciale, a mai spus Duvăz, adăugând că cei condamnaţi pentru incompatibilitate vor putea beneficia de pensie specială deoarece este vorba de o situaie administrativă şi nu de corupţie.

La 10 iulie, preşedintele Klaus Iohannis a retrimis Legislativului pentru reexaminare prevederea din Statutului deputaţilor şi senatorilor referitoare la acordarea unei „indemnizaţii pentru limita de vârstă” a actualilor şi foştilor parlamentari.

„Indemnizaţia pentru limită de vârstă care se acordă deputaţilor şi senatorilor este de natură a crea confuzii cu privire la natura juridică a acestui drept. Dreptul introdus prin legea transmisă la promulgare nu are însă ca temei, nici măcar în parte, vreunul dintre principiile ce stau la baza stabilirii pensiilor, fiind lipsit de orice legătură cu contribuţia la sistemul de asigurări sociale”, se spune în cererea de reexaminare.

De asemenea, preşedintele preciza că „necesitatea reexaminării este motivată, pe de o parte, de caracterul excesiv şi arbitrar al noii indemnizaţii de care ar urma să beneficieze deputaţii şi senatorii, iar pe de altă parte, de faptul că acest drept ar urma să se acorde tuturor parlamentarilor care au săvârşit fapte de corupţie potrivit vechiului Cod penal, precum şi celor al căror mandat a încetat pentru incompatibilitate”.

Deputatul PSD Bogdan Niculescu Duvăz a declarat, marţi, că observaţiile preşedintelui Iohannis potrivit cărora legea pensiilor parlamentarilor introduce un drept arbitrar al parlamentarilor şi nesocoteşte principiul contributivităţii, sunt „observaţii de ordin general şi sunt greşite”.

Bogdan Niculescu Duvăz, preşedinte al Comisiei de statut, a făcut aceste precizări, după ce membrii comisiei au adoptat raportul la cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis privind legea pensiilor pentru parlamentari, fiind întrebat în ce măsură au fost acceptate obiecţiile preşedintelui legate de faptul că actul normativ introduce un drept arbitrar şi nesocoteşte principiul contributivităţii.

„Acestea sunt observaţii de ordin general, în opinia mea, greşite. Aş putea spune că este arbitrar şi faptul că foştii şefi de state, şi domnul preşedinte după cinci ani va avea o indemnizaţie care va reprezenta 80 % din indemnizaţia unui preşedinte, şi să spun că nu contribuie şi că este arbitrar. Eu nu spun asta despre preşedinte, cum nu spun nici despre foştii preşedinţi şi nici despre Regele Mihai. Există demnităţi şi motivaţii, cred că s-a grăbit când a făcut această afirmaţie”, a spus Duvăz.

El a arătat că există mai multe motive pentru care parlamentarii trebuie să beneficieze de indemnizaţii pentru limită de vârstă după ce nu mai sunt deputaţi şi senatori, printre acestea fiind faptul că indemnizaţia unui parlamentar nu este purtătoare de spor de vechime şi acest lucru trebuie corectat, un parlamentar are restricţii de a conduce societăţi sau a face parte din AGA şi ?trebuie compensat în vreun fel?.

Duvăz a mai spus că şi în majoritatea ţărilor din UE există astfel de idemnizaţii.

„Nu e vorba de contributivitate pentru că nu vorbim de pensii, ci de o alocaţie bugetară pe care pentru perioada exercitării mandatului o are deputatul sau senatorul o are la sfârşitul mandatelor. El are o alocaţie bugetară care să-l facă să fie interesat: unu, să nu încalce legea şi să se dedice cu profesionalism şi seriozitate. Noi am reparat toate pensiile speciale amputate, de orice fel. Pensiile speciale nu sunt în baza contributivităţii, pensiile speciale pe care le socoteşte anormale preşedinţia în argumentaţia respectivă sunt de la bugetul de stat, începând cu miliatrii, aviatorii, şi alţii”, a mai argumentat Duvăz

Preşedintele Klaus Iohannis a retrimis în 10 iulie Legislativului pentru reexaminare prevederea din Statutului deputaţilor şi senatorilor referitoare la acordarea unei „indemnizaţii pentru limita de vârstă” actualilor şi foştilor parlamentari.

„Necesitatea reexaminării este motivată, pe de o parte, de caracterul excesiv şi arbitrar al noii indemnizaţii de care ar urma să beneficieze deputaţii şi senatorii, iar pe de altă parte, de faptul că acest drept ar urma să se acorde tuturor parlamentarilor care au săvârşit fapte de corupţie potrivit vechiului Cod penal, precum şi celor al căror mandat a încetat pentru incompatibilitate”, se spune în cererea de reexaminare.

Similitudinea între parlamentari şi magistraţi, invocată de legiuitor, „este forţată, întrucât aceştia din urmă constituie un corp de profesionişti, iar drepturile lor speciale decurg din contributivitatea pe parcursul întregii cariere”, motivează Preşedinţia, adăugând : „Această raţiune nu poate subzista în cazul parlamentarilor care, în virtutea mandatului reprezentativ, au o relaţie cu alegătorii pe care, în mod liber şi acceptând rigorile demnităţii publice, aleg să îi reprezinte”.

„Totodată, indemnizaţia pentru limită de vârstă care se acordă deputaţilor şi senatorilor este de natură a crea confuzii cu privire la natura juridică a acestui drept. Dreptul introdus prin legea transmisă la promulgare nu are însă ca temei, nici măcar în parte, vreunul dintre principiile ce stau la baza stabilirii pensiilor, fiind lipsit de orice legătură cu contribuţia la sistemul de asigurări sociale”, se mai spune în cererea de reexaminare.

„În plus, pentru mandatele incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă urmează a se calcula proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de 6 luni de activitate parlamentară. În lipsa precizării caracterului de continuitate a celor 6 luni de mandat, se poate deduce că legiuitorul recompensează activitatea sporadică, inclusiv desfăşurarea acesteia în mandate diferite, cu singura condiţie a însumării a 6 luni, fie chiar şi neconsecutive. În raport cu durata mandatului, astfel cum este stabilită de art. 63 alin. (1) din Constituţie, termenul de 6 luni apare ca derizoriu şi în contradicţie cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale”, menţionează Preşedinţia.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares