Noi 21, 2017, 02:54

Peste 1 milion de refugiaţi vor veni în Europa până la finalul lui 2016

migrants1

Aproximativ 400.000 de refugiaţi sunt aşteptaţi să ajungă în Europa după ce vor traversa Marea Mediterană până la finalul anului 2015, în timp ce alţi 450.000 ar veni în 2016, potrivit unui raport publicat de Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi, informează site-ul agenţiei de presă AFP, citat de Mediafax.

UNHCR a publicat, marţi, un nou raport prin care anunţă că numărul refugiaţilor care vor traversa Marea Mediterană şi vor ajunge în Europa va creşte până la finalul anului 2015 până la 400.000, în condiţiile în care 360.000 au realizat deja această călătorie.

„Pentru 2015, UNHCR estimează că circa 400.000 de refugiaţi care vor solicita protecţie socială în Europa după ce vor traversa Mediterana. În 2016, numărul refugiaţilor ar putea ajunge la 450.000”, se precizează în raport.

Un raport anterior al UNHCR publicat pe 28 august anunţa că peste 300.000 de refugiaţi au traversat Marea Mediterană în 2015 în încercarea de a ajunge în Europa, iar aproximativ 2.500 au murit sau au dispărut pe parcursul acestei călătorii.

Potrivit unui raport al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM) publicat pe 1 septembrie, aproximativ 350.000 de imigranţi au traversat Marea Mediterană în cursul anului 2015, iar cel puţin 2.643 de persoane au murit în această încercare de ajunge în Europa.

Raportul OIM anunţă că, de la începutul lunii ianuarie, aproximativ 220.000 de imigranţi au sosit în Grecia şi alţi 115.000 în Italia. Spre deosebire de anul trecut (219.000), până în prezent, s-a înregistrat o creştere de 131.000 de imigranţi care au traversat Marea Mediterană.

0 Comentarii

Shares