Mar 23, 2023, 04:46

Piedone va fi urmărit penal din cauză că a demolat o clădire istorică pentru ca BOR să construiască un mall

piedone si oprescu

Primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone , va fi urmărit penal de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, pentru distrugerea unui element de patrimoniu construit și pentru abuz în serviciu, în urma plângerii formulate de Asociația Salvați Bucureștiul, condusă de Nicușor Dan, candidat la Primăria Capitalei. Plângerea a fost făcută din cauză că Piedone a dispus demolarea unui imobila aflat într-un sit istoric, fără avizul Ministerului Culturii. Clădirea demolată aparținea Mănăstirii Sămurcășești, care are în plan să construiască o clădire de birouri și magazine în parteneriat cu un dezvoltator imobiliar.

Procurorii clasaseră cazul însă Judecătoria Sectorului 4 a admis contestația depusă de Asociația Salvați Bucureștiul.

Nicușor Dan, președintele Asociației Salvați Bucureștiul și al Grupului de Inițiativă pentru Uniunea Salvați Bucureștiul, a declarat, conform unui comunicat, că decizia instanței ,,este importantă pentru că ea confirmă, potrivit legii, că protejarea patrimoniului se referă în special la zonele istorice în ansamblul lor, siturile monument istoric și zonele construite protejate.,,

În opinia sa, ,,există la nivelul societății opinia eronată că protejarea patrimoniului istoric se reduce la protejarea imobilelor monument istoric,, Asociația Salvați Bucureștiul a formulat plângere penală împotriva arhitectului șef al sectorului 4 și a primarului sectorului 4 pentru distrugerea unui element de patrimoniu construit și pentru abuz în serviciu, în cazul demolării imobilului din str Regina Maria nr. 13.

UPDATE

Piedone susţine că demolarea a fost autorizată de fostul primar Inimăroiu

„În urma materialului publicat luni, 17 august a.c., pe www.bn24.com , cu titlul „ Piedone va fi urmărit penal din cauză că a demolat o clădire istorică pentru ca BOR să construiască un mall”, semnat de Adriana Duțulescu, pentru o cât mai promptă şi corectă informare a cititorilor, vă remitem următorul drept la replică, în temeiul Codului Deontologic al Jurnalistului:

În ceea ce privește demolarea unor clădiri situate pe un teren de pe bulevardul Regina Maria nr.13, aflat în proprietatea Mânăstirii Sămurcășești, ținem să precizăm că Autorizația de desființare, înregistrată cu nr. 831/67218/01.11.2006 și emisă în vederea executării lucrărilor de desființare pentru două construcții existente, nu a fost semnată de actualul Primar al Sectorului 4, Cristian Popescu – Piedone, ci de fostul Primar al Sectorului 4, Adrian Inimăroiu.

Solicitarea de desființare a venit din partea Mânăstirii Sămurcășești, în calitate de proprietar. Compusă din teren și două clădiri, respectiva proprietate se afla într- o avansată stare de degradare, insalubră, unde locuiau persoane fără adăpost și reprezentând un pericol pentru cetățenii din zonă. Acest lucru este confirmat și prin 

declarația notarială dată de Stareța Mânăstirii Sămurcășești, anexată dosarului de autorizare. Emiterea autorizației de desființare era în competența Primarului Sectorului 4. Clădirea (imobilul) în discuție nu era și nu a fost niciodată inclus pe lista monumentelor istorice și nu a fost declarat monument istoric. Conform PUZ aprobat prin HCGMB nr. 279/2000, acest imobil face parte din zona protejată nr. 09 – bulevardul haussmannian de țesut Regina Maria – subzona Cp1c. Până la modificarea Legii nr. 50/1991, republicată, aplicabilă începând cu anul 2009, emiterea autorizațiilor de construire în zone protejate se afla în competența primăriilor de sector. În acea perioadă, în zonele protejate au fost emise autorizații de construire și/sau de desființare.

La dosarul de autorizare există Avizul Muzeului Municipiului București, care nu indică imobilul drept clădire protejată.

În consecință, autorizația de desființare a fost emisă cu respectarea prevederilor legale din acea perioadă.”

0 Comentarii

Shares