Noi 22, 2019, 20:48

PNL, acuzat că nu a vrut să scoată legea defăimării din comisia juridică în forma modificată

plen

Liberalii ar fi ştiut de marţi că soţul Alinei Gorghiu va fi audiat la DNA şi de aceea au declanşat campania împotriva legii defăimării sociale, iniţiată de Liviu Dragnea, susţin liderii PSD.

Mai mult decât atât, aceştia spun că raportul Comisiei Juridice care a modificat legea eliminând dintre criteriile de defăimare apartenenţa politică şi averea nu a ieşit în timp util de la Comisie pentru a putea intra în procedura plenului pentru că liberalii nu au vrut să tipărească forma modificată a legii, şi că ar fi trimis în procedură un raport incorect, care conţinea forma iniţială a legii, pentru ca acesta să poată fi incriminat.

„Îmi doresc că inițiativa mea să nu fie folosită pentru a acoperi scandalul declanșat de proiectul cinic al doamnei Gorghiu, care îi pune pe oameni cu boli grave să-și plătească tratamentul medical. Spre deosebire de legea propusă de doamna Gorghiu, care favorizează apariția discriminării, inițiativa mea urmărește dispariția ei.”, declară Liviu Dragnea pe pagina sa de Facebook.

„Ieri a fost adoptat de către Comisia Juridică a Camerei Deputaților raportul la legea privind promovarea demnității umane și toleranței față de diferențele de grup. Îi invit pe toți românii să citească proiectul. Aceasta este calea corectă și simplă pentru a evita manipulările și înțelegerea greșită.

Inițiativa ca atare, exprimată în proiectul de lege, vizează protejarea demnității umane. Este o lege a toleranței între grupurile sociale. Legea apără drepturile unor oameni care „se disting din punct de vedere social prin una sau mai multe trăsături de gen, vârstă, rasă, religie, origine etnică, limbă maternă, tradiţii culturale, orientare sexuală, origine socială, avere, dizabilităţi, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA.” Nu este în nici un caz vorba despre o formă de a apăra politicieni sau grupuri de interese, ci un cadru care asigură unor grupuri sociale garanția că vor fi protejate împotriva discriminării. Nu se are nicidecum în vedere cenzurarea presei.

Presa e liberă să critice politicienii, să atace grupurile de interese nelegitime, să demaște corupția – nimic din această lege nu o împiedică s-o facă. Societatea în ansamblul ei, însă, trebuie să fie mai atentă cu discriminarea grupurilor sociale.


Legea va fi aplicată la nivelul instituțiilor publice, în domeniul educației, plecând de la premisa că statul român este acela care, în primul rând, trebuie să respecte demnitatea umană.
Cu atât mai mult, îmi doresc că inițiativa mea să nu fie folosită pentru a acoperi scandalul declanșat de proiectul cinic al doamnei Gorghiu, care îi pune pe oameni cu boli grave să-și plătească tratamentul medical. Spre deosebire de legea propusă de doamna Gorghiu, care favorizează apariția discriminării, inițiativa mea urmărește dispariția ei.”, spune liderul PSD

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares