UPDATE: DNA a anunţat începerea urmăririi penale împotriva lui Dan Motreanu, pentru trafic de influenţă şi spălare de bani.
„În cursul anului 2008, o persoană cu funcție de conducere în administrația locală – denunțător în prezenta cauză – a pretins și primit de la o altă persoană suma de aproximativ 1 milion euro, cu titlu de mită, în schimbul sprijinirii acestuia din urmă în demersurile de punere în posesie cu suprafețe de teren aflate pe raza municipiului Buzău.
Din banii primiți, aproximativ 700.000 euro, conform unei înțelegeri anterioare, persoana denunțătoare i-a dat lui Scutaru George-Adrian, la data faptelor deputat și membru cu funcție de conducere într-un partid (inculpat în prezenta cauză) suma de 170.000 euro, iar suma de 250.000 euro i-a fost remisă lui Motreanu Dan Ștefan, ambele sume fiind date în același scop, respectiv pentru finanțarea campaniei electorale din 2008 (alegeri locale și generale) a candidaților partidului din care fac parte cele două persoane ultim menționate. Există date că proveniența și modul în care s-au obținut banii erau cunoscute exact de cei doi beneficiari ai sumelor de bani”, se arată în comunicatul DNA.
Primvicepreşedintele PNL Dan Motreanu, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, a venit, joi, la Direcţia Naţională Anticorupţie, fiind citat pentru a fi audiat într-un dosar în care se fac cercetări pentru fapte de corupţie, surse judiciare spunând că este suspectat în dosarul lui George Scutaru.
Potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax, Dan Motreanu ar fi fost citat ca suspect, în dosarul în care este cercetat fostul consilier prezidenţial George Scutaru.
La începutul lunii aprilie, George Scutaru a fost pus sub control judiciar, în dosarul în care este urmărit penal pentru complicitate la luare de mită şi spălare a banilor, după ce ar fi primit 170.000 de euro, o parte din mita de un milion de euro primită de o persoană cu funcţie de conducere din administraţia locală.
Deputatul PNL Dan Motreanu, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, a declarat ieşirea de la DNA, că procurorii i-au spus că este suspect într-un dosar, fără a-i da alte amănunte, urmând să fie audiat, el precizând că va discuta cu conducerea partidului despre o eventuală demisie.
0 Comentarii