Liviu Dragnea a anunţat, joi, că situaţia datoriilor PSD este foarte proastă, dar că a făcut un plan de măsuri de redresare financiară, cerând ca fiecare membru al partidului să-şi plătească cotizaţia de un leu care va asigura funcţionarea stabilă.
„Situaţia datoriilor PSD este foarte proastă, dar e mai puţin proastă decât în 2010, când împreună cu Victor Ponta am fost aleşi la congres. Faţă de ce era atunci, am mai diminuat din datorii cu 30-40%. Un punct important o reprezintă redesarea financiară a partidului. Am stabilit un plan de măsuri, un set acţiuni în care partidul să revină la situaţia normală din punct de vedere al finanţelor. Am adoptat un plan de măsuri şi cred că, în perioada următoare, PSD va ajunge la o situaţie financiară bună”, a spus Dragnea, întrebat despre situaţia datoriilor PSD.
„Voi susţine cu toată tăria, permanent, depunerea cotizaţiei de membru, care este un leu. Dacă dorinţa ta de a fi membru PSD nu este dublată de dorinţa de a plăti această cotizaţie de un leu, pe care poate să o susţină orice om din PSD, atunci avem o foarte mare problemă cu susţinerea ta de către partid. Este cel mai sigur şi cel mai corect procedeu prin care partidul să poată să funcţioneze să aibă o situaţie financiară foarte bună. Măcar obligaţia ultraminimală de un leu să fie susţinută. Această cotizaţie poate asigura funcţionarea stabilă din punct de vedere financiar a partidului în fiecare lună, cu utilităţile, salariile, plata din datoriile istorice ale partidului”, a susţinut Dragnea
BreakingNews24 a scris în luna mai că PSD trece printr-o criză financiară de proporții.
Problemele financiare ale PSD au apărut după pierderea alegerilor prezidențiale, când, numai din datele odiciale de la AEP, a rezultat o datorie de 3 milioane de euro de pe urma campaniei. La acestea s-au acumulat datorii la facturile curente şi la ratele pentru sediul central al partidului, care sunt neplătite de 5 luni. Presa anunța în 2014 că PSD a cumpărat de la RAAPPS sediul central din Kiseleff pentru care trebuie să plătească timp timp de trei ani o rată lunară de 24.000 de euro.
Numai că pe fondul arestărilor operate de DNA și al conflictelor din partid, nu se mai grăbește niciunul dintre liderii locali să cotizeze la trezoreria partidului. Trezorierul PSD, Mircea Drăghici, avansase chiar varianta introducerii în statutul partidului a condiționării numirii sau alegerii într-o funcție de achitarea cotizației. „nu este o idee rea, ne-am gândit și noi la organizație să introducem acest criteriu pentru funcții, pentru că nimeni nu vrea să dea bani, dar toată lumea cere”, ne-a declarat unul dintre liderii de filiale ai partidului.
Întrebat atunci despre problemele financiare ale PSD, secretarul general al PSD, Andrei Dolineaschi a răspuns în stilul caracteristic: „Nu știu și nu am pe cine să întreb, pentru că cei de la contabilitate au plecat acasă”.
0 Comentarii