Victor Ponta, invitat la Mamaia la o întâlnire cu Federaţia Patronatelor din Turism, a dat vina pe ministrul Finanţelor, Orlando Teodorovici, pentru afirmaţiile făcute la întoarcerea din vacanţa în Florida, când a spus că a mers la Miami pentru că este „mai ieftin decât la Mamaia”.
„Așa m-a informat ministrul de finanțe, că el vine mai des în Mamaia”, a declarat Ponta.
Ponta a spus după întâlnirea cu patronatele din turism de la Mamaia, că Guvernul va analiza opțiunea introducerii unui impozit unic specific pentru hotelieri, pe cameră sau locul de cazare, care ar fi mai simplu de colectat.
„S-a propus aici și vom analiza această opțiune, de introducere a unui impozit specific pentru turism, pe cameră sau pe loc de cazare, plafonat până la o cifră de afaceri de cinci milioane de euro. Această decizie ar duce la debirocratizare, ar crește gradul de conformare la plata impozitelor și implicit colectarea, ar face mai simplu de plătit taxele și controale mai puține”, a spus Ponta, într-o conferință de presă organizată la finalul reuniunii de la Mamaia.
El a declarat că discuțiile purtate cu reprezentanții patronatelor au reliefat efectele benefice ale măsurilor de reducere a fiscalității și cu predilecție reducerea TVA la 9% pentru toate serviciile turistice sau adoptarea legii și elaborarea normelor de aplicare pentru acordarea voucherelor turistice la toți salariații.
0 Comentarii