Premierul Victor Ponta a declarat pentru presa străină, marţi, că a luat în considerare demisia după ce a fost informat că este suspect într-o anchetă de corupţie, dar a decis să rămână în funcţie pentru a asigura stabilitatea politică, relatează Associated Press în pagina electronică, citată de Mediafax.
Premierul a acordat marţi un interviu pentru Bloomberg, Reuters şi AFP, în care a spus că demisia Guvernului său ar cauza o „criză politică … de trei, patru, cinci luni”.
Interviul a fost acordat în contextul în care Parlamentul a votat marţi şi a respins cererea de ridicare a imunităţii sale pentru a putea fi anchetat penal, iar vineri Legislativul va dezbate moţiunea de cenzură.
Victor Ponta a mai declarat presei străine că va coopera cu procurorii şi a negat că ar fi comis vreo infracţiune, adăugând că ar fi demisionat dacă ar fi fost simplu ministru.
Ponta le-a mai spus jurnaliştilor că actuala criză politică este un „cadou neaşteptat” pentru Rusia, care are relaţii tensionate cu România.
Ponta s-a declarat încrezător că are o „majoritate solidă”, capabilă să treacă peste încercările de răsturnare a Guvernului, relatează Bloomberg. „Ideea este să oprim criza politică şi să avem stabilitate”, le-a spus Ponta repoterilor Bloomberg, Reuters, AP şi AFP la Bucureşti. „Sunt convins că după votul de vineri din Parlament lucrurile vor fi clare: fie avem o majoritate solidă – ceea ce cred că avem – fie avem o altă majoritate”, a continuat el.
Ponta a respins apelurile preşedintelui Klaus Iohannis de a demisiona după ce procurorii au anunţat că este cercetat penal pentru fals, spălare de bani, conflict de interese şi evaziune fiscală, relatează Reuters. Potrivit Bloomberg, el a numit ancheta o încercare de a-l înlătura de la putere prin „mijloace nedemocratice”.
Premierul român a negat orice nereguli, iar biroul său a declarat că acuzaţii împotriva lui au fost înaintate şi anterior de adversarii săi politici şi „demontate meticulos” prin dovezi clare şi documente. „Rata de schimb a leului, toate datele privind încrederea investitorilor în România au fost afectate, de aceea este fundamental să arătăm că nu avem de-a face cu o criză pe termen lung”, a declarat Ponta, citat de Reuters.
0 Comentarii