Dec 18, 2017, 16:53

Povestea de film a celui mai iubit Rege din lume si a celui mai bogat Prinţ moştenitor

regele-si-printul-thai

Thailandezii îşi plâng Regele mort în prima zi a unui întreg an de doliu decretat după tradiţia thailandeză. Regele Bhumibol care a avut cea mai lungă domnie din lume – peste 70 de ani – a fost cel mai iubit monarh, şi cel mai respectat.

Legile Thailandei prevăd pedepse de 15 ani de închisoare pentru ofensă adusă familiei regale, dar marea majoritate a thailandezilor nu au cunoscut un alt conducător, iubindu-l pe acesta pentru rolul său de pacificator într-o ţară tulburată de multe lovituri de stat şi militare.

Sute de mii de oameni s-au adunat pe străzi pentru a plânge şi pentru a-l onora pe Bhumibol, al cărui sicriu a fost expus la Marele Palat pentru ceremoniile funerare.

Regele a avut o poveste extraordinară, fiind născut în SUA şi încoronat la numai 18 ani. A fost un anti-comunist convins şi considerat un reper moral al societăţii thailandeze. Bhumibol este cel mai bogat monarh din lume, având o avere de aproximativ 10 miliarde de dolari, în investiţii în finanţe şi agricultură.

Atenţia acum este însă îndreptată către Prinţul moştenitor, Maha Vajiralongkorn, el însuşi personajul unei poveşti demnă de un film al lui Bertolucci. Maha Vajiralongkorn a provocat rumoare anunţând, prin intermediul guvernului, că nu doreşte să preia tronul foarte curând, preferând să petreacă o perioadă mai lungă de doliu. Unul dintre oficialii guvernamentali a declarat că Prinţul a cerut să fie lăsat o perioadă să se pregătească înainte să fie proclamat rege. „A spus că, pentru moment, se pare că el este moştenitorul tronului. Dar ar dori un timp de doliu, să jelească împreună cu poporul thailandez”, a spus oficialul citat de Daily Mail Amânarea Prinţului vine în contextul în care există voci care spun că reputaţia sa de playboy şi pasionat de jocuri de noroc ar putea aduce prejudicii monarhiei thailandeze. Prinţul în vârstă de 64 de ani a avut trei căsătorii furtunoase care au eşuat şi circulă de asemenea multe zvonuri despre temperamentul său coleric dar şi despre afaceri oneroase pe care le-ar gestiona. Ultima sa căsătorie, cu Srirasmi Koet-amphaeng, s-a încheiat în 2014 când printesei i s-a retras titlul regal. Acest lucru s-a întâmplat la câteva luni după ce în toiul loviturii militare din 2014 a fost făcut publică o filmare în care Prinţul moştenitor şi soţia sa dădeau o petrecere în onoarea căţelului lor, Foo Foo, în Palatul Regal. Prinţesa Srirasmi apărea în imagini dezbrăcată în timp ce îi dădea prăjituri căţelului, înainte ca cei doi să îi cânte acestuia la mulţi ani. Anterior difuzării acestui film, fostul ambasador al SUA la Bangkok a povestit cu Prinţesa i-a povestit la un dineu de stat că Foo Foo, căţelul princiar, fusese numit şef al Forţelor Aeriene.  

Pe fondul acestor controverse, au apărut zvonuri că tronul regal va fi moştenit de sora Prinţului.

Prinţul s-a născut în 1952 şi a crescut într-un mediu închis, înconjurat în permanenţă de suita de la curtea regală. El a povestit într-un interviu că la vârsta de 12 ani nu era capabil să îşi lege singur şireturile de la pantofi din cauză că întotdeauna servitorii făcuseră asta pentru el.

Pregătirea lui pentru a fi rege a început de la vârsta de 10 ani. A fost făcut ofiţer în trei ramuri militare şi la 14 ani a fost trimis la internat în Anglia. Şi-a continuat studiile în Australia, la Colegiul Regal Militar şi a participat la câteva acţiuni militare împotriva facțiunilor comuniste din Thailanda, dar cele mai mari provocări ale sale au avut loc pe frontul vieţii personale.

În 1977, la cererea mami sale, s-a căsătorit cu o verişoară primară, Soamsawali Kitiyakara. Un an mai târziu, căsnicia s-a destrămat. Peste nouă luni, Prinţul a avut un fiu cu o femei de rând, care a devenit a doua sa soţie.

Propria sa mamă a declarat în 1982 despre fiul său că este un Don Juan.

Membrii casei regale l-au încurajat să îşi urmeze pasiunea pentru armată şi mai ales pentru zbor, Prinţul devenind pilot de avion în SUA. Şi în prezent pilotează avioane ale companiei naţionale Thai Airways. dar pasiunea sa a devenit celebră în 1992, când şi-a cumpărat pentru uzul personal, un avion F16 în valoare de 20 de milioane de dolari.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares