Dec 3, 2016, 02:22

Preţul petrolului, în cădere liberă după acordul istoric nuclear cu Iran

Credit foto: The Telegraph

Barilul de petrol a scăzut după ce Iranul, pe o parte, şi SUA, Rusia, China, Marea Britanie, Franța și Germania( din grupul ‘5 plus 1’) de cealaltă parte, au ajuns la un acord privind programul nuclear iranian, acord ce va duce la creșterea ofertei de petrol iranian pe piața mondială. Vestea referitoare la ridicarea sancțiunilor internaționale impuse Iranului, țară ale cărei rezerve de petrol se situează pe locul patru la nivel mondial, a afectat și monedele altor state producătoare de petrol. Coroana norvegiană s-a depreciat cu 0,3%, până la 8,11 coroane pentru un dolar, în timp ce dolarul canadian s-a depreciat cu 0,4% în raport cu dolarul SUA.

În prezent, producția mondială de petrol devansează cererea, după o creștere explozivă a producției de petrol de şist în SUA, cumulată cu decizia Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol de a nu își reduce plafonul de producție, potrivit Mediafax.

„Astăzi, pentru că America a negociat dintr-o poziţie de putere şi principiu, am oprit proliferarea armamentului nuclear în regiune. Datorită acestui acord, comunitatea internaţională va putea verifica dacă Iranul va dezvolta o armă nucleară”, a spus Barack Obama, care acum trebuie să convingă Congresul american că acordul este în favoarea SUA.

„Rusia primeşte cu bucurie decizia luată astăzi la Viena în ceea ce priveşte rezolvarea problemei din jurul programului nuclear iranian şi acordul dintre grupului ‘5 plus 1’ şi Iran. Suntem siguri că lumea respiră uşurată astăzi”, a spus şi preşedintele rus, Vladimir Putin.

„Am urmărit 4 obiective în aceste negocieri. Ca parte a acordului de astăzi şi sub planul de acţiune comun, toate cele patru obiective au fost atinse”, a spus preşedintele Iranului, Hassan Rouhani.

Preşedintele se referea la abilitatea Iranului de a-şi continua programul nuclear, ridicare sancţiunilor, anularea sacnţiunilor adoptate de Consiliul de Securitatea al ONU împotriva Iranului şi scoaterea dosarului nuclear iranian din Consiliul de Securitate.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a criticat în termeni duri acordul, spunând că este o ameninţare pentru ţara sa.

„Potrivit primelor elemente care ne parvin, este deja posibil să spunem că acest acord este o eroare istorică pentru omenire. Iranul va primi un drum sigur către armele nucleare. Multe dintre restricțiile care se presupune că i-ar fi împiedicat să ajungă acolo vor fi ridicat”,  a declarat Netanyahu.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares