Zilele Culturale Maghiare din Cluj-Napoca, eveniment finanţat inclusiv de primăria condusă de Emil Boc, găzduieşte în această săptămână două dezbateri cel puţin controversate. Prima, care a avut loc miercuri, l-a avut în prim plan pe Horthy Miklós, fost guvernator al Ungariei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Acest ar fi responsabil pentru atrocităţile şi deportările a peste 166.000 de evrei români şi maghiari.
Cea de-a doua, intitulată „Şaptezeci de luni în închisorile din Bolivia”, este realizată sub forma unui interviu cu Tóásó Előd, teroristul româno-maghiar, condamant în Bolivia pentru terorism.
Prelegerea despre fostul apropiat al lui Hitler, Horthy Miklós, este organizată astăzi de o revistă culturală de limba maghiară. Directorul Zilelor Culturale Maghiare, Gergely Balasz, a declarat pentru Mediafax că prelegerea reprezintă doar „un punct” în programul manifestărilor, fiind vorba doar despre prezentarea „unui personaj istoric controversat”.
„Prelegerea de miercuri despre Horthy Miklos este o manifestare ştiinţifică, susţinută de Romsics Ignac, membru al Academiei Maghiare de Ştiinţe, în cadrul seriei «Istorie şi memorie» organizate de revista culturală «Korunk» din Cluj. Amfitrioana evenimentului va fi Kovács Kiss Gyöngy, redactorul şef al revistei. Nu este o comemorare, ci o prezentare a unui personaj istoric controvesat din secolul al XX-lea. Prelegerea este un punct din programul Zilelor Culturale Maghiare, nu este organizată de noi, ci de «Korunk». Din câte ştiu, se va asigura traducere simultană, iar toţi cei interesaţi sunt bineveniţi, nu avem nimic de ascuns”, a spus Gergely.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, în luna iulie, ordonanţa de urgenţă privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război. În acest act normativ se arată că prin persoană vinovată de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război se înţelege „orice persoană condamnată definitiv de către o instanţă judecătorească română sau străină sau prin orice hotărâre recunoscută în România pentru una sau mai multe infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război”. În ordonanţa respectivă se mai arată că „fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi”.
Fascişti şi terorişti, elogiaţi pe banii primăriei Cluj-Napoca
La fel de surprinzătoare este şi promovarea teroristului Tóásó Előd, care va vorbi vineri despre anii pe care i-a petrecut în închisoare, după ce ar fi complotat să îl asasineze pe preşedintele Boliviei. Acuzat de terorism, Toaso a fost în detenţie începând cu aprilie 2009. Guvernul bolivian l-a acuzat pe Elod Toaso, care a pledat nevinovat, că a organizat un grup de „terorişti mercenari” care pregăteau asasinarea preşedintelui de stânga Evo Morales, a vicepreşedintelui Alvaro Garcia şi a prefectului de Santa Cruz, Ruben Costas.
Toaso şi un complice au fost eliberaţi din închisoarea din La Paz pe 4 martie şi au fost salvaţi din Bolivia de o organizaţie caritabilă baptistă, cu „ajutorul tehnic” al Ministerului ungar de Externe, relatează MTI. Acesta nu se simţea în siguranţă în Bolivia şi a cerut ajutorul guvernului de la Budapesta, care l-a adus acasă.
Conform viceprimarului oraşului Cluj Napoca, Horváth Anna, susţinerea municipalităţii pentru eveniment a crescut fată de anii precedenţi, suma acordată pentru cea de-a şasea editie a fost de peste 70.000 de euro, dintr-un buget total al Zilelor Culturale Maghiare de aproximativ 250.000 de euro, bani proveniţi din fonduri publice şi private. 50.000 de euro provin din fonduri culturale guvernamentale din Ungaria, potrivit comunicatului evenimentului.
Emil Boc a fost unul dintre cei care au promovat evenimentul. VIDEO AICI
0 Comentarii