UPDATE Acordul cu privire la limitarea încălzirii globale la cel mult 2 grade Celsius prin raport la epoca preindustrială a fost adoptat, sâmbătă, la Paris, de cele 195 de state participante la Conferința internațională privind schimbările climatice.
.@LaurentFabius: „I see there is no objection, #ParisAgreement is now adopted!” #COP21pic.twitter.com/xDQ19b07Qn
— COP21en (@COP21en) December 12, 2015
Ministrul francez de Externe şi totodată preşedintele COP21 susţine că acest acord stabileşte ca obiectiv limitarea încălzirii globale a planetei, la sfârşitul acestui secol, sub un nivel de 2°Celsius faţă de cel din perioada preindustrială. Laurent Fabius a caracterizat acordul drept ambițios și echilibrat.
Fabius, care prezenta alături de şeful statului francez François Hollande şi de secretarul general al ONU Ban Ki-moon acest text, la care s-a ajuns după o ultimă serie de negocieri în noaptea de vineri spre sâmbătă, a apreciat că documentul va marca o „cotitură istorică”, în cazul în care va fi adoptat.
Final Draft of the #Paris Accord #COP21https://t.co/FB2fiJXGIXpic.twitter.com/43IWi66wEQ
— Sara Firth (@Sara__Firth) December 12, 2015
Proiectului acordului stabileşte la 100 de miliarde de dolari valoarea plafonului ajutoarelor în domeniul mediului care urmează să fie acordate ţărilor în curs de dezvoltare pentru perioada de după intrarea documentului în vigoare, în 2020, şi că aceasta prevede de asemenea ca un nou obiectiv exact – în cigre – să fie definit cel mai târziu până în 2025.
Șefi de stat din lumea întreagă au lansat un apel pe 30 noiembrie la măsuri urgente împotriva încălzirii globale, dar dezacordurile care divizează țările din Nord și cele din Sud au reapărut rapid în prima zi a celui mai mare summit al ONU dedicat schimbărilor climatice care a început la Paris.
Pentru a atinge obiectivul pe termen lung, ţările au convenit să-şi stabilească obiective la nivel naţional în vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră, din cinci în cinci ani, informează Mediafax.
Peste 180 de ţări au prezentat deja obiective pentru primul ciclu, care începe în 2020. Doar de la ţările dezvoltate se aşteaptă să-şi reducă nivelul emisiilor în termeni absoluţi. Ţările în curs de dezvoltare sunt „încurajate” să facă acest lucru astfel încât capacităţile lor să evolueze în timp. Până atunci, de la ele se aşteaptă doar să-şi limiteze creşterea nivelului emisiilor, în timp ce economiile lor cresc.
Aceste ţinte iniţiale nu vor fi suficiente să aşeze lumea pe drumul către atingerea obiectivului pe termen lung de reducere a temperaturii la nivel global. Astfel, acordul prevede ca guvernele să-şi revizuiască obiectivele în următorii patru ani şi să analizeze dacă le pot „actualiza”.
Acest lucru nu presupune ca guvernele să-şi înăsprească măsurile de reducere a emisiilor. Însă există speranţa că ele vor putea să facă acest lucru, în măsura în care sursele de energie regenerabilă vor deveni mai accesibile şi mai eficiente.
Acordul nu prevede penalizarea ţărilor care îşi ratează obiectivele cu privire la emisii. Însă el furnizează reguli în vederea transparenţei, care să ajute şi să încurajeze ţările să facă ceea ce spun că vor face.
Aceasta a fost una dintre piesele asupra căreia s-a ajuns cel mai greu la un acord. China a cerut condiţiii mai slabe pentru ţările în curs de dezvoltare.
Acordul prevede obligaţia ca toate ţările să prezinte rapoarte cu privire la emisii şi la efortul pe care îl depun pentru a le reduce sau limita. Însă el permite o anumită „flexibilitate” în cazul ţărilor în curs de dezvoltare care „au nevoie” de această flexibilitate.
Acordul obligă ţările bogate să continue să ajute financiar ţările sărace pentru ca acestea să-şi reducă nivelul emisiilor şi să se adapteze la modificarea climatică.
El încurajează şi alte ţări să participe, în mod voluntar. Acest lucru deschide calea unor economii emergente – ca China – să contribuie, însă nu le obligă să facă acest lucru.
Sume exacte în acest sens nu au fost introduse în acord, însă ţările bogate s-au angajat anterior să furnizeze fonduri de mediu în valoare de 100 de miliarde de dolari până în 2020.
Acordul conţine o secţiune cu privire la recunoaşterea unor „pagube şi daune” în cazul unor catastrofe legate de modificarea climatică, considerată o adevărată victorie a unor mici ţări insulare ameninţate de creşterea nivelului oceanelor.
Statele Unite se opuneau de mai mult timp ca această problemă să fie introdusă în acord, îngrijorate de faptul că ar putea conduce la solicitarea unor compensaţii pentru pierderi cauzate de fenomene meteorologice extreme. Până la urmă secţiunea a fost inclusă în acord, însă într-o notă de subsol se precizează în mod expres că pagubele şi daunele nu implică garanţii şi compensaţii.
0 Comentarii