Mar 25, 2023, 12:40

PSD, în jurul Lumii. Zgonea e la Londra, Dragnea în Israel și Vlase la Regele Salman al Arabiei Saudite

Valeriu Zgonea și Jeremy Corbyn

Liderii PSD s-au apucat să facă politică externă, căutând să deschidă uși și să construiască relații la cancelarii politice „fierbinți”.

Președintele Executiv al PSD, Valeriu Zgonea, se află la Londra, unde a avut mai multe întâlniri cu liderii Partidului Laburist, cu care a stabilit o vizită a acestora în România.

Zgonea a declarat pentru BreakingNews24 că l-a invitat în România pe liderul laburiștilor, Jeremy Corbyn, devenit în ultima perioadă o vedetă politică internațională datorită prestației sale controversate în campania electorală. „Am stabilit ca în perioada următoare să vină în România, să discutăm despre temele comune aflate pe agenda europeană, una dintre ele fiind problematica drepturilor omului”, a spus Valeriu Zgonea. Acesta a precizat că a avut și o întâlnire cu liderul conservatorilor Anthony Steen, stabilind să organizeze împreună o dezbatere despre rețelele de trafic de imigranți.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, se află într-o vizită de cinci zile în Israel, unde și-a stabilit și el întâlniri la nivel înalt cu oficialii politici și religioși, iar vicepreședintele PSD Gabriel Vlase a avut marți o întâlnire chiar cu Regele Salman al Arabiei Saudite. Vlase, în calitatea sa de vicepreședinte al Adunării Parlamentare a NATO, a discutat cu regele saudit despre relația țării sale cu Alianța Nord Atlantică, despre situația din regiune și despre relația saudiților cu SUA.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares