PSD a transmis ambasadelor de la Bucureşti o nouă scrisoare, după cea de la finele săptămânii trecute, în care arată că respingerea de către deputaţi a cererii DNA de urmărire penală a lui Ponta a fost conform legii şi că şi preşedintele Iohannis a candidat cercetat fiind pentru conflict de interese.
Semnatarii scrisorii, citați de Mediafax, precizează că obiectivul este, pe de o parte, de a cere opoziţiei să nu încerce să schimbe majoritatea parlamentară şi Guvernul folosind „un caz judiciar neconcludent” şi, pe de altă parte, de a cere justiţiei „să respecte dreptul premierului Victor Ponta de a se apăra”.
„Votul de astăzi a fost în concordanţă cu legile şi Constituţia României. Majoritatea parlamentară a respins cererea DNA în cazul premierul Victor Ponta, stabilind astfel că nu există motive pentru începerea unei urmăriri penale privind un posibil conflict de interese”, scriu social-democraţii în scrisoarea transmisă diplomaţilor după votul de marţi şi obţinută de MEDIAFAX.
Totodată, în scrisoare se precizează că şi Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat, luni, un aviz negativ referitor la cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu 7 voturi „pentru”, 18 „împotrivă” şi o abţinere.
„Trebuie notat că în aceste acuzaţii aduse împotriva premierului Victor Ponta nu se menţionează comiterea unor acte de corupţie! Ele sunt similare cu acuzaţiile care i-au fost aduse actualului preşedinte Klaus Iohannis, care a fost cercetat, anul trecut, pentru conflict de interese, în timp ce era candidat la alegerile prezidenţiale şi a fost achitat după ce a câştigat alegerile”, se arată în scrisoare.
„DNA nu a fost blocată sau împiedicată să-şi continue investigaţiile. Astăzi, avocatul lui Victor Ponta a prezentat un răspuns referitor la acuzaţiile procurorilor, până acum neavând posibilitatea de a face acest lucru. Premierul Victor Ponta va ataca ordonanţa procurorilor potrivit legii, la nivelul superiorilor ierarhici ai acestora, deoarece dreptul său de a se apăra nu a fost pe deplin respectat”, mai susţin autorii scrisorii.
Documentul face referire şi la reacţiile unor ambasade occidentale de la Bucureşti, subliniind că acestea atrag atenţia nu numai asupra faptului că „politicienii nu trebuie să intervină în sistemul judiciar, lucru pe care şi premierul l-a cerut”, dar şi asupra „respectării întru totul a legislaţiei româneşti şi a principiului unui proces echitabil”, acesta fiind un fragment din comunicatul de marţi al Ambasadei americane.
De asemenea, scrisoarea menţionează şi poziţia ambasadei Marii Britanii, care a evocat, marţi, „necesitatea ca instituţiile sistemului judiciar să poată acţiona cu imparţialitate şi în spiritul unei independenţe depline”, dar şi pe a prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, FransTimmermans, care, aflat vineri în România, a declarat că nu comentează asupra unor chestiuni ce ţin de politica internă a României.
„Avem încredere în statul de drept şi sperăm că ordinea constituţională nu va fi schimbată prin alte mijloace decât acela al votului legitim şi legal. Astăzi, România este o ţară stabilă din punct de vedere politic într-un context regional complex, cu o economie în creştere şi cu perspective foarte bune. Destabilizarea României şi o nouă criză politică ar servi doar Rusiei şi adversarilor României”, se mai afirmă în scrisoare.
0 Comentarii