Mai 25, 2017, 17:16

PSD și PNL au boicotat moțiunea lui Tăriceanu anti Prună. Ministrul Justiției: este periculos să spui că instituțiile sunt organe represive

foto Remus Cernea

Dezbaterile la moțiunea simplă pe Justiție, intitulată „Drepturile omului nu sunt un lux”, au avut loc luni, la Camera Deputaților, într-o sală de plen aproape goală, la care au participat numai doi vorbitori și la finalul cărora Remus Cernea și-a făcut selfie-uri pentru a le pune pe Facebook.

La începutul dezbaterilor privind moțiunea, din plenul Camerei, erau prezenți aproximativ 50 de deputați.

Singurii care au vorbit au fost deputatul ALDE Steluța Cătăniciu, care a citit moțiunea, dar a luat cuvântul și în cadrul dezbaterilor, și deputatul UDMR Mate Andras. Deputatul independent Remus Cernea a vorbit și el, dar mai mult despre colegii săi, apoi și-a făcut poze cu sala goală, pe care a spus că le va pune pe Facebook pentru a vedea alegătorii „cum muncesc aleșii lor”.

Niciunul dintre reprezentanții PSD, PNL, UNPR și cei ai minorităților nu au vorbit în cadrul dezbaterilor de la moțiune.

Întrebată cum comentează faptul că a vorbit în fața unei săli aproape goală, ministrul Justiției Raluca Prună nu a dorit să comenteze „lipsa de interes”.

„Eu nu aș dori să fac comentarii cu privire la lipsa de interes. Eu cred că a fost un schimb important, cei care au inițiat moțiunea au citit-o, și-au exprimat argumentele, eu am făcut cât am putut eu de bine să conving că drepturile omului nu sunt un lux. Am spus deputaților că nu recunosc ca validă niciun fel de formulare care este trunchiată și denaturează sensul celor pe care le-am scris, e adevărat cu puține cuvinte pentru că am făcut nu o teză de doctorat, ci am scris pe o rețea de socializare”, a declarat Prună la finalul dezbaterilor.

Ea a adăugat că așteaptă votul de miercuri pe moțiunea simplă și în funcție de acesta o să își facă propria analiză și va lua o decizie cu privire la o eventuală demisie.

„Situația pe care o denunț este de a avea numai un set de legi care afirmă pur teoretic drepturi și libertăți, dacă acestea pot fi încălcate prin eludarea sau aplicarea preferențială a legii în favoarea celor puternici și celor conectați. Corupția, tratamentul preferențial în aplicarea legii, plastic spus faptul că unii sunt mai egali decât alții, sunt o povară pentru cetățeni. Și istoria recentă ne oferă un argument că legea trebuie aplicată. Fără excepție, fără rezerve și în mod egal. Numai așa drepturile pot trece pragul teoriei și al declarațiilor, pentru a putea fi exercitate în mod real de către toți cetățenii țării. Aceasta este singura interpretare corectă a afirmației mele pe care mi-o asum pe deplin. Suntem așadar de acord, eu, deputații care au semnat moțiunea, cei care nu au semnat-o și în general toți cetățenii României că drepturile nu sunt un lux”, a precizat Prună.

Ea a adăugat că nu servește nimănui, în orice caz nu interesului pentru adevăr și pentru o dezbatere publică matură, o discuție în termenii caricaturali ai moțiunii simple propuse de ALDE, pentru că România este un stat de drept, nu se află sub controlul poliției politice.

„Cred că nu servește nimănui, în orice caz nu interesului pentru adevăr și pentru o dezbatere public matură, să purtăm o discuție în termenii caricaturali ai moțiunii simple propuse astăzi. România este un stat de drept, este membru al UE. România nu este un stat totalitar și nu se află sub controlul poliției politice. Trăim într-o țară în care măsurile preventive, inclusiv mandatele de supraveghere tehnică, toate sunt dispuse de judecători independenți. Trăim într-o țară în care serviciile de informații se află sub controlul Parlamentului”, a afirmat ministrul Justiției.

Raluca Prună a precizat că prioritatea absolută a mandatului său este cetățeanul, cel care se află în centrul politicilor publice pe care le-a gândit pentru sistemul de Justiție ca serviciu public.

„Avem o Constituție care garantează drepturi fundamentale. Noi, ca decidenți din puterea legislativă și din cea executivă, avem obligația de a defini cu înțelepciune un punct de echilibru. Rolul nostru comun este acela de a construi un spațiu care să permită cetățenilor un trai în siguranță. Justiția și aplicarea legii sunt peste tot. Ne apără de hoți, ne țin la adăpost de traficanții de droguri, ne apără de terorism și de crima organizată. Cred că asta ne dorim cu toții. În fiecare zi așteptăm soluții de la Justiție”, a punctat Prună.

Cât privește OUG nr. 6/2016 privind interceptările, ea a spus că moțiunea simplă nu este instrumentul prin care o ordonanță de urgență poate fi corectată dacă este nevoie.

„Nu este nici instrumentul care va da răspunsul la soluția pe care România o va adopta în această materie. Parlamentului îi revine răspunderea constituțională cu privire la ordonanță, stă în puterea Parlamentului să aprobe integral, să modifice sau să o respingă”, a precizat Raluca Prună.

Nu în ultimul rând, a adăugat ministrul, trebuie apărată Justiția „de atacurile celor care se tem de ea, pentru că într-o societate liberă nu există doar drepturi, după cum nu există doar obligații”.

„Construirea deliberată și constantă de către anumite părți interesate a percepției că instituții ale statului democratic sunt organe represive este și periculoasă și de natură să erodeze instituțiile fundamentale ale statului de drept. Este rolul nostru comun, al puterilor legislative, executive și judecătorești, să marginalizăm vocile care subminează încrederea cetățenilor în capacitatea statului de a gestiona treburile publice. Construirea încrederii începe de la un discurs responsabil și se consolidează prin colaborare și echilibru între puteri”, a subliniat ministrul Raluca Prună.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares