Klaus Iohannis își începe programul săptămânal lunea pe după prânz, după ce se întoarce de la Sibiu, căci el face naveta. Ajunge la Cotroceni pe la 3 după amiaza. Săptămâna de lucru se termină vinerea la prânz când pleacă înapoi la Sibiu. Seara joacă tenis. Înainte să se mute la Vila lac 3, juca tenis la Clubul Diplomaților. Acum joacă acasă. Vila Lac 3 are teren de tenis cu nocturnă. A fost construit de Eugen Bejinariu pentru Adrian Năstase, în 2004, a costat la vremea respectivă 200 000 de euro. După ce s-a mutat acolo Băsescu, nu Năstase, terenul a fost fertilizat de cei 4 câini ai familiei Băsescu, fostul președinte neavând preocupări sportive. Când a fost aleasă casa pentru Iohannis, terenul de tenis a fost refăcut, pentru că Președintele este foarte pasionat de acest sport. Plus de plantarea trandafirilor.
Foarte bine și frumos. Președintele mai are o pasiune. Număratul like-urilor pe Facebook. Asta este un sport mai periculos decât tenisul și dacă ar juca numai tenis, ar fi mai bine.
În 1993, în orăşelul West Memphis din statul Arkansas, în SUA, au dispărut trei puşti de 8 ani fiecare, plecaţi la plimbare prin pădure cu bicicletele. Părinţii s-au dus la poliţiştii din oraş dar aceştia nu au avut nicio reacţie timp de 24 de ore. Poliţiştii nu au avut reacţie nici când patronul unui restaurant i-a chemat pentru că venise un cetăţean plin de sânge şi noroi şi se ascunsese în toaleta femeilor. Poliţiştii nu au vrut nici măcar să intre să vadă sângele întins pe pereţi.
Copiii erau morţi. Dezbrăcaţi, violaţi, înjunghiaţi, legaţi cu propriile şireturi, aruncaţi în râul care traversa pădurea. Au fost găsiţi îngropaţi în mâl. Desigur, comunitatea locală a fost cuprinsă instantaneu de indignare şi a cerut răzbunare. Pentru că pe vremea aceea nu exista Facebook, comunitatea locală s-a manifestat virulent în presa locală, pe stradă, în discuţiile cu vecinii, cu prietenii. Într-un orăşel cu 20 000 de locuitori, toată lumea cunoaşte pe toată lumea, deci nu a fost greu să se stabilească vinovaţii pentru crimele din pădure la „radio şanţ”, prin vocea poporului. Poporul a decis că ucigaşul este un puşti de 18 ani care se îmbrăca în negru şi despre care se bârfea că este satanist. S-au găsit rapid cetăţeni care să jure că l-au auzit spunând că vrea să ucidă nişte bebeluşi ca să le bea sângele. Acelaşi popor a decis că satanistul de 18 ani a fost ajutat de încă doi adolescenţi, dintre care unul retardat mintal. Acesta din urmă a fost interogat de poliţiştii competenţi şi, fiind retardat, a acceptat orice variantă i-a fost pusă în gură, deşi în interogatoriul care a durat peste 12 ore, variantele se băteau cap în cap şi în mod evident el nu ştia exact unde, când şi cum au fost ucişi cei 3 băieţei.
Poliţiştii, care făceau şi ei parte din vocea poporului, însetată de răzbunare, în lipsă de orice alte probe, mărturii, ADN etc, au presat o localnică să îşi pună băieţelul, coleg de şcoală cu cei găsiți morți, să susțină că a fost de față la crimă și că cei trei adolescenți sunt criminalii. La presiunea publică, doi dintre adolescenți au fost condamnați la închisoare pe viață, iar băiatul despre care toată lumea spunea că este satanist a fost condamnat la moarte. În 2011 cazul lor a fost rejudecat la Curtea Supremă și au fost eliberați, din lipsă de probe, după o campanie națională în care s-au implicat inclusiv vedete de la Hollywood. Statul american nu și-a cerut scuze și viețile lor au fost distruse. Stătuseră 18 ani în închisoare din cauză că vecinii lor i-au condamnat pe bârfe și instituțiile nu au fost în stare să țină piept presiunii publice.
Ăsta este un caz clasic despre răul pe care îl poate produce presiunea publică. Mai avem și noi altele. Doar că noi, în 2016, avem Facebook. Unde profesorul de la Vianu a fost demonizat pentru că așa a decis „comunitatea virtuală”, și instituțiile, presa, toată lumea, a sărit în haită să cânte în strună deciziei luate „pe Facebook”. Sau cum este acum cazul brânzei de la Brădet, incriminată pe Facebook și dezincriminată de ministrul agriculturii tot pe Facebook.
Facebook-ul ăsta a devenit un fel de personaj colectiv, cam cum erau borgii din Star Trek, cu un creier comun sau, mă rog, cu vreo două-trei creiere comune, care zic hăis sau cea, și instituțiile statului se execută.
Opinia publică este foarte importantă și trebuie luată în seamă, desigur.
Dar ideea cu alegerile ar fi cam așa: eu îi dau votul meu unui cetățean pentru că am încredere în el că are bună credință, viziune și curaj să miște lucrurile în țară, în societate, astfel încât să trecem de la scărpinat pe burtă cu coji de semințe la scărpinat pe frunte cu creionul. Ideea cu Statul este, deasemenea, simplă: Statul are instituții și legi. Instituțiile trebuie să aplice legile, ca să nu fie haos și să facă fiecare ce îl taie capul, ca Tutsi si Hutu care se tăiau cu macetele prin junglă.
Cum ar veni, eu nu l-am votat pe Iohannis ca Președinte ca el să stea să bată mingea și să numere câte like-uri are pe Facebook și nici câte are Cioloș, că dacă are mai multe sau prea multe să îi dea un pic la picioare, să îi mai reteze din entuziasm. Și nici Cioloș nu este prim-ministru ca să stea la miezul nopții să scrie comentarii la postări și comentarii la comentarii. E foarte mișto că e popular și vrea să vadă ce cred oamenii despre ce ar trebui el să facă, dar să cânte în strună cu orice preț unui public care uneori poate fi manipulat (sau de rea credință) este cu totul periculos. Iohannis și Cioloș există acolo unde sunt pentru că se presupune din capul locului că ei știu cum trebuie să fie condusă țara, că știu în fiecare clipă și pe fiecare domeniu ce trebuie să facă și cum trebuie să acționeze. Nu sunt acolo ca să asculte de influenceri sau de tanti Leana de la Leuca din Deal. Pentru că tanti Leana de la Leuca din Deal nu are nici informații, nici viziune, nu știe nici economie, nu știe nici politică, nu știe nici de ce se bat rușii cu americanii în Siria. Iohannis și Cioloș știu, dar li se pare mai important să bifeze like-uri pe Facebook.
Zicea un politician despre legea parteneriatului civil – care nu este despre homosexuali, este și despre cuplurile hetero – că este foarte bună și ar susține-o dar nu poate să o susțină public, pentru că opinia publică , societatea românească, nu sunt pregătite pentru așa ceva. Societatea românească este foarte conservatoare, și el, ca politician, se pliază pe ce vrea societatea, că nu o poate contrazice, deși știe că e greșit.
Păi asta este îngrijorător. Pentru că tu, Iohannis, Cioloș, politicianul X sau ministrul Y, ești acolo unde ești nu ca să dansezi cum cântă societatea, ci ca să o educi, să o schimbi, astfel încât să înțeleagă și să accepte și să își dorească să progreseze. Iohannis, Cioloș, politicianul X, ministrul Y sunt acolo unde sunt pentru a-și asuma riscul de a face chestii care nu sunt pe placul societății care nu este pregătită, dacă acele chestii sunt pentru binele și pentru progresul ei.
Pentru că dacă „societatea” sau Facebook-ul vor decide mâine prin dezbatere democratică online, nemanevrată de postaci, ruși, americani, extremiști, Soros, Udrea, omuleții verzi de pe Marte, că Pământul este plat și nu se învârte în jurul Soarelui, ci Soarele se învârte în jurul Facebook-ului, ce vor face Iohannis și Cioloș? Îi vor arde pe rug pe cei care susțin contrariul?
0 Comentarii