Putin a vrut să îl lase fără cuvinte pe bogatul rege al Bahreinului, care i-a făcut cadou, în mod simbolic, o sabie din oțel din Damasc. Monarhul Hamad a primit de la președintele rus un armăsar pursânge în vârstă de 4 ani, de mare valoare, dintr-o cunoscută rasă de campioni. Armăsarul Khadjibek, campion mondial în anul 2015 al rasei sale și campion mondial în 2014, ar avea în acest moment o valoare minimă de 100.000 de euro. Caii din această rasă pot ajunge însă și la 1 milion de euro, spun specialiștii. Mai ales când este vorba despre un campion. Chiar și Putin a primit cadou de-a lungul anilor câteva exemplare din această rasă.
Întâlnirea dintre președintele rus Vladimir Putin și regele Bahreinului, Hamad bin Isa Al Khalifa, s-a încheiat luni la Soci cu semnarea unor acorduri de cooperare bilaterală în domeniile energetic, militar și al gazelor. În afară de relațiile bilaterale, subiectul întrevederii dintre Putin și regele Bahreinului a fost situația din Orientul Mijlociu, în special Siria.
Regele Bahreinului a refuzat să-l însoțească pe președintele Putin pe pârtia de schi, președintele rus chiar reproșându-i asta în glumă. „Mi s-a spus că v-ați răzgândit. Nu-i nimic, rămâne pentru viitoarea vizită”, ar fi spus Putin. Nicio altă explicație pentru această schimbare de plan nu a fost oferită.
0 Comentarii