Mai 28, 2023, 17:20

Putin îl sfidează pe Papa Francisc. A întârziat mai mult de o oră și s-a grăbit la o întâlnire cu Berlusconi VIDEO

2013-11-25T190529Z_257613903_GM1E9BQ08HQ01_RTRMADP_3_POPE

Vladimir Putin s-a întrecut pe sine la întâlnirea de astăzi cu liderul spiritual a peste 1 miliard de catolici, și a întârziat 70 de minute la întrevederea cu Papa Francisc. Depășind astfel recordul întârziaților, stabilit tot de el în urmă cu 2 ani, când s-a lăsat așteptat 50 de minute.

Întâlnirea a început rece, cei doi privindu-se fără să își spună mare lucru. Papa l-a întâmpinat pe Putin în germană, limbă pe care liderul de la Kremlin o stăpânește foarte bine de când activa în Germania de Est ca agent KGB. Între patru ochi, după scurta întâlnire cu presa, Papa nu a ratat ocazia să îi spună lui Putin, subtil, să își respecte angajamentele de la Minsk, sugerându-i că e singurul care poate aduce pacea în Ucraina:

„Suveranul Pontif a afirmat nevoia unui mare și sincer efort pentru pace. S-a stabilit că este importantă reconstrucția unui mediu al dialogului și că toate taberele trebuie să respecte acordurile de la Minsk”, a spus părintele Federico Lombardi, purtătorul de cuvânt al Papei Francisc, după întâlnirea celor doi lideri.

Papa i-a mai cerut lui Putin să îl asigure că va face tot ce îi stă în putință ca să permită accesul salvatorilor pentru a trata „serioasa criză umanitară din Ucraina.” Cei doi au mai discutat și pe seama crizei din Orientul Mijlociu, trăgând un semnal de alarmă față de asuprirea creștinilor de către majoritatea musulmană, a mai spus purtătorul de cuvânt al Sfântului Părinte.

Întâlnirea între 4 ochi a luat sfârșit cu un cadou pentru Putin, un medalion care să îi aducă aminte țarului rus să lupte mereu pentru menținerea păcii.

„Este îngerul Păcii, care înfrânge toată războaiele și vorbește de solidaritatea între popoare”, i-a spus Papa Francis lui Vladimir Putin.

Putin a plecat în grabă de la Vatican ca să îi mai rămână timp pentru o întâlnire în grabă cu prietenul său bun, fostul premier al Italiei, Silvio Berlusconi.

Vizita în Italia este o primă încercare a liderului de la Kremlin de a sparge izolarea la care a fost supusă Rusia de Uniunea Europeană și Statele Unite după declanșarea conflictului din Ucraina.  Vizita vine cu două săptămâni înainte ca Uniunea Europeană să adopte o decizie oficială în privința prelungirii sancțiunilor împotriva Rusiei ca urmare a anexării Crimeei și a rolului jucat în războiul din Ucraina.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares