Iul 24, 2021, 10:41

Raluca Prună, noua propunere a lui Cioloș pentru ministerul Justiției

ciolos pruna

Raluca Prună, înalt funcționar în Comisia Europeană, este noua propunere la Justiție. Asta după ce Cristina Guseth, directoare ONG-ului Freedom House, a fost retrasă de Dacian Cioloș după presiune publică venită în urma prestației din comisiile parlamentare.

raluca pruna

După retragerea Cristinei Guseth, a fost avansat numele lui Mihai Selegean pentru ministerul Justiţiei, membrii comisiilor juridice fiind înştiinţaţi, neoficial, în legătură cu această nominalizare.

Şedinţa Parlamentului pentru votul de încredere care ar urma să fie dat Cabinetului Cioloş a fost amânată pentru ora 12.30. Şedinţa Camerei Deputaţilor şi Senatului era programată pentru ora 10.00, însă programul va fi modificat, potrivit unor surse parlamentare, în condiţiile în care în lista miniştrilor au apărut schimbări de ultim moment, iar premierul desemnat a trimis Parlamentului o nouă variantă a programului de guvernare.

Licenţiată în drept şi filosofie, Prună este membru fondator şi fost preşedinte în exerciţiu al „Transparency International” Romania, precum şi membru fondator al Asociaţiei „Societatea pentru Justiţie”. Este avocat și are un master în ştiinţe politice. Prună a obţinut burse la universităţile „Paris VII” şi „Central European University”, Budapesta.

De asemenea este coordonator de programe pentru sectorul Justiţie şi Afaceri Interne la Delegaţia Comisiei Europene la Bucureşti, actualmente jurist lingvist în cadrul serviciului juridic al Consiliului Uniunii Europene.

0 Comentarii

Shares