Dec 16, 2019, 10:07

Raluca Prună salvează interceptările. SRI va pune la dispoziţie aparatura de 1 miliard de euro, procurorii vor intercepta

telefoane ascultate

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat la Timişoara, citată de Pressalert.ro, că principala misiune a guvernului este să se asigure că după decizia Curţii Constituţionale nu se va crea un “hiatus” în privinţa anchetelor penale.

“Plec de la premisa că decizia Curţii Constituţionale trebuie respectată, însă, pe de altă parte, voi promova neîntârziat o ordonanţă de urgenţă, care este un act cu putere de lege şi este singura modalitate prin care putem să ne asigurăm că o astfel de sincopă între momentul adoptării deciziei curţii şi a punerii în acord a normei cu dorinţa Curţii Constituţionale se realizează. Asta am să fac. Am discutat deja cu reprezentanţii Parchetelor, cu Ministerul Public în general. Aş dori să fac şi precizarea că nu DNA este afectat cu precădere, ci şi DIICOT şi parchetele regulate. Avem şi noi în România, ca şi în alte state europene, cauze care să spunem că nu suscită rating extraordinar, dar sunt pur şi simplu cauze de omor în care se fac interceptări. Eu plec de la această premiză că tot Ministerul Public este afectat. Prin urmare am avut discuţii cu întreaga structură a Ministerului Public, inclusiv cu procurorii şefi de la DNA şi DIICOT şi cu SRI-ul pentru că SRI-ul are această infrastructură” a susţinut ministrul.

Raluca Prună a afirmat că trebuie să existe o discuţie publică pe această temă şi ” societatea trebuie să decidă dacă poate, are mijloacele financiare pe care noi le estimăm la în jur de un miliard de euro, resursele financiare pentru duplica această infrastructură sau dacă nu cumva se poate folosi infrastructura aceasta care există la acest moment în cadrul SRI, asigurându-se sigur eliminarea oricărei intervenţii umane, alta decât a celor care prin efectul legii cercetare penală – procurorul şi poliţistul judiciar”. Aceasta variantă a ordonanţei de urgenţă este considerată de Prună soluţia tranzitorie, informează Pressalert.ro Ministrul Justiţiei a susţinut că este posibil să dispară toată sintagma din Codul de Procedură Penală care a fost în discuţia Curţii Consituţionale şi că “importantă nu este infrastructura, ci cine o foloseşte”.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares