Mar 23, 2023, 03:58

Refugiaţii salvează sezonul turistic pentru transportatorii greci

Greece Migrants

Porturile elene sunt pline de transportatori pregătiţi pentru grupurile de turişti. Şi nu aşteaptă germanii, chinezii sau italienii, cei care călătoresc de obicei în formulă extinsă, ci pe imigranţi. Pentru ei, nu centrele istorice ale oraşelor sunt de interes, ci graniţa cu Macedonia.

5000 de refugiaţi au ajuns în portul Pireu numai marţi. Majoritatea pregătiţi cu bani pentru o călătorie pe Tărâmul Făgăduinţei. Oricare ar fi el. Dar nu Grecia. Au bani pentru că şi-au vândut toate bunurile în speranţa unei vieţi mai bune sau pentru că nu făceau parte neaparat din pătura săracă siriană.

Vârful sezonului turistic a luat sfârşti în luna august, dar agenţiile de turism fac mai mulţi bani în octombrie, susţine publicaţia elenă Ekathimerini.

„Umplem între 20 şi 25 de autobuze pe zi. Aproximativ 1250 de oameni”, susţine proprietarul unei mici agenţii de familii, Interland. Are mai mulţi angajaţi ca niciodată şi chiar şi interpreţi. Criza imigranţilor este pentru el o mană cerească.

O călătorie de 8 ore până la graniţa cu Macedonia costă 60 de euro pentru adulţi şi 30 de euro pentru copiii sub 10 ani. Cine nu îşi pemite, ajunge în parcurile şi centrele oraşelor elene, aşteptând veşti, bani sau o minune. 88.000 de imigranţi au ajuns în Grecia în luna august, de 11 ori mai mult ca anul trecut, potrivit Frontex.

Sute de mii de oameni au fugit din războaiele din Siria, Iraq şi Afganistan şi au ajuns în Uniunea Europeană prin estul Greciei, o scurtă dar periculoasă călătorie din Turcia, pe bărci gonflabile supraîncărcate.

De acolo călătoresc spre graniţa de nord, pentru a ajunge în Germania, Austria sau Suedia, ţări cu mai multă pregătire şi experienţă cu refugiaţii. Aproape 600 de mii de imigranţi au cerut azil numai în acest an în Germania. Un record pentru nemţi.

În septembrie, au fost înregistrate 163.772 de solicitări, dintre care 85.455 din Siria, 19.192 din Irak şi 18.387 din Afganistan. Ministerul german de Interne a precizat că numărul extracomunitarilor veniţi în Germania probabil este mult mai mare, dat fiind că nu toţi se prezintă pentru a fi înregistraţi.

Potrivit estimărilor, între 800.000 şi 1,3 milioane de extracomunitari ar putea ajunge în Germania anul acesta. În anul 2014, în Germania au fost depuse circa 200.000 de cereri de azil.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares