Aug 4, 2020, 10:53

Refugiații vor fi aduși cu avionul în România și alte state care le oferă azil

refug

Uniunea Europeană vrea că convingă refugiații să aștepte în Grecia pentru a li se oferi zboruri plătite către țările care oferă azil, în loc să își riște viața înfruntând iernile dure din Balcani. Este una dintre măsurile ce s-au luat la mini-summitul pentru refugiați la care a participat duminică și președintele Klaus Iohannis.

„Ideea este să convingem tatăl sirian că este mai bine să stea în Grecia cu familia sa până va fi relocat. Zborurile gratuite către state sigure ar fi o bună opțiune”, a spus un oficial european, ca soluție pentru dificultățile pe care le întâmpină zeci de mii de imigranți.

Agenţia ONU pentru Refugiaţi a lucrat cu Uniunea Europeană și cu statele din regiune care nu sunt membre UE la planul negociat duminică la Bruxelles, ce ar trebui aplicat fără întârziere pentru a salva vieți. Deși nu se arată nicăieri de unde se vor găsi resursele financiare și cum vor fi alocați banii pentru această operațiune a zborurilor gratuite pentru refugiați. Planul va fi îngreunat și de rezistența multor țări de a primi imigranți.

„Măsurile pe care le-am agreat ieri trebuie aplicate imediat și deplin. Am avut mai multe cazuri de hipotermie printre oamenii care au așteptat în frig. Există riscul unei tragedii din cauza vremii”, a spus Carlotta Sami, purtătorul de cuvânt al ONU pentru Refugiați.

100.000 de oameni care cer azil în Europa ar urma să beneficieze noile condiții ale acestui acord. Jumătate dintre aceștia se află în Grecia, iar restul în Balcani. Uniunea Europeană a promis fonduri suplimentare țărilor care vor fi nevoite să ofere acest ajutor de urgență, potrivit Reuters.

La reuniunea de duminică cerută de Angela Merkel, au participat 11 țări, dintre care și România. Ministrul elen Alexis Tsipras a fost presat de UE să depună mai multe eforturi pentru zecile de mii de refugiați care ajung în Grecia. Șeful guvernului de la Atena a subliniat că problema este de fapt în Turcia, care trimite către Grecia cei mai mulți imigranți din Siria, Irak și sudul Asiei. Uniunea Europeană este în negocieri separate cu Ankara din această cauză.

O prioritatea trasată Greciei a fost să ofere 20.000 de noi locuri de adăpost pentru refugiații care urmează să ajungă pe teritoriul său până la sfârșitul anului. Cum Atena s-a opus de mai multe ori să construiască tabere de refugiații, șefii de la Bruxelles l-au sfătuit pe Tsipras să le caute oamenilor cazări în hoteluri sau apartamente private. Iar cei care vor fi identificați drept imigranți economici să fie întorși în țările de origine, potrivit Reuters.

Șefii de stat și de guvern ar fi convenit să pună capăt în acest fel valurilor de imigranți care merg dintr-o țară în alta și să aibă mai mult control asupra celor 160.000 de imigranți care ar putea beneficia de acest plan în următorii doi ani.

0 Comentarii

Shares