Aug 22, 2019, 17:12

Reinvestirea lui Kovesi, trimisă la CSM cu două luni înainte de expirarea mandatului

kovesi 2

Ministrul Justiției, Raluca Prună, a transmis către Consiliul Superior al Magistraturii propunerea de reînvestire a Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție.

Purtătorul de cuvânt al CSM, Dana Pantazi, a confirmat joi, pentru AGERPRES, că propunerea ministrului Justiției pentru reînvestirea șefului DNA a fost înregistrată, fiind primită în data de 29 februarie.

Secția pentru procurori a CSM urmează să stabilească un calendar în vederea avizării propunerii înaintate de către ministrul Raluca Prună.

În 25 februarie, Raluca Prună spunea că înțelege să își asume funcția pe care o are și să aplice dispozițiile legii prin propunerea de reînvestire a procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi.

„Ca ministru al Justiției, înțeleg să iau act de performanța susținută a DNA, să-mi asum funcția pe care o am și să aplic dispozițiile legii prin propunerea de reînvestire a procurorului șef al DNA”, declara Raluca Prună la prezentarea bilanțului DNA pe anul 2015.

La finalul evenimentului Prună a explicat că a așteptat să facă acest anunț la bilanțul DNA astfel încât să-și întemeieze propunerea de reînvestire.

„Voi demara imediat (propunerea — n.r.). Voi trimite, așa cum se cuvine, o scrisoare la CSM. Știți că propunerea ministrului, înainte de a o trimite președintelui, se face cu avizul CSM. Deci, primul pas este să trimit la CSM spre avizare această propunere”, explica ministrul Justiției.

Ea preciza că nu a avut nicio discuție cu președintele Klaus Iohannis anterior luării acestei decizii.

„Nu, nu am avut nicio discuție cu președintele special despre această procedură. Am avut discuții la începutul mandatului meu cu privire la prioritățile mele și la cum văd eu procedura legală, despre care am vorbit că trebuie să fie transparentă, de desemnare a procurorilor. Nu am discutat cu președintele în mod special despre reînvestirea doamnei procuror șef Kovesi”, spunea Raluca Prună.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares