Alina Gorghiu promovează frenetic proiectele de legi pe care le-a impus în PNL pentru obligarea partidelor să pună pe listele de candidaţi la alegeri 30% femei. Pe reţelele sociale proiectele sunt promovate de Alina Gorghiu chiar pe bani, purtând menţiunea „sponsorizat”.
„Fie că ați început lucrul, fie că vă continuați vacanța de sărbători, sper să găsiți câteva minute să citiți acest articol despre unul dintre cele mai recente proiecte ale PNL. Nu e despre mize politice, e despre o cauză care poate să ne aducă împreună pe toți cei care ne dorim o Românie europeană, o Românie performantă: reprezentarea corectă a femeilor în politica noastră”, spunea un astfel de mesaj al Alinei Gorghiu, promovat pe bani pe facebook, chiar în ziua de Crăciun.
Însă, cele două legi care promovează impunerea cotelor de gen, principiu specific partidelor socialiste, sunt contestate vehement în interiorul PNL.
Exista chiar şi doi deputaţi care au avut curajul să spună public că promovarea cotelor de gen nu are nicio legătură cu doctrina liberală, dar are în schimb, cu marxismul.
„Consider că susţinerea cotelor de gen de către TNL reprezintă o gravă eroare! A impune cote de gen este o jignire la adresa demnităţii femeii de a fi egală cu barbatul şi de a nu fi tratată ca un soi de „minoritate” distinctă. Nu mai spun că se încalcă principiul liberal al competiţiei şi al afirmării valorii umane fără discriminare etnică, religioasă, de gen ori de natură socială. Oamenii, femei ori bărbaţi, merită egalitate de sanse şi orice ierarhie se stabileşte în funcţie de persoană iar nu de grup ori de „masă”. Atenţie mare, dragi colegi, la proiectele legislative pe care le iniţiem şi la riscul de a aluneca de la o intenţie bună si onestă, respectiv promovarea doamnelor în politică, la deschiderea drumului impunerii în societatea românească a unei retorici comune pseudodiscriminării şi segmentării societăţii pe criterii relativiste, fapt atât de comun în lumea de azi curentelor ideologice care deriva din marxism cultural!”, spune deputatul PNL Daniel Gheorghe.
Şi deputatul PNL Dan Cristian Popescu susţine că ideea Alinei Gorghiu este una proastă. „Salut și încurajez implicarea cât mai multor oameni competenți în politică, dar nu pot susține o inițiativă în baza căreia, cineva, vreodată, îi va putea spune altcuiva: „Cu toate că sunteți mai competent/competentă nu vă putem promova deoarece sunt destule persoane de același gen cu dvs. și trebuie reprezentat și celălalt gen!”
Altfel spus, o inițiativă care legiferează exact discriminarea de gen.
Pentru că, vedeți dumneavoastră, oamenii sunt alcătuiți din individualități, împărțirea procentuală folosindu-ne doar pentru statistică”, a declarat Dan Cristian Popescu
0 Comentarii