Sep 28, 2020, 01:57

România Liberă a rămas fără conducerea editorială. Discuţiile lui Adamescu cu Rareş Bogdan, suspendate

romania-libera-10-noiembrie-1881-2

Jurnalistul Dan Turturică, redactorul-şef al cotidianului România Liberă, a decis să părăsească această publicaţie la care a lucrat în ultimii opt ani, au declarat, pentru MEDIAFAX, mai multe surse din compania care deţine acest ziar.

Totodată, ambii redactori-şefi adjuncţi ai României Libere, respectiv Gabriel Bejan şi Laurenţiu Mihu, au părăsit deja publicaţia.

Potrivit surselor citate, după plecarea lui Dan Turturică, Gabriel Bejan şi Laurenţiu Mihu, redacţia România Liberă este coordonată de reporterul Răzvan Chiruţă.

Pe de altă parte, nu se ştie ce se va întâmpla cu cei aproximativ 20 de jurnalişti care mai lucrează în prezent în redacţia România Liberă, având în vedere că aceştia au salarii restante de recuperat pentru mai multe luni. De altfel, redacţia România Liberă a protestat, pe 12 noiembrie, prin intermediul unei scrisori, „faţă de întârzierile salariale şi managementul defectuos” al grupului de presă Medien Holding, care deţine această publicaţie.

Plecarea conducerii editoriale a România Liberă vine şi pe fondul discuţiilor pe care realizatorul TV Rareş Bogdan le-a purtat cu patronul ziarului, omul de afaceri Dan Adamescu, pentru o funcţie de conducere la acest cotidian, negocieri care însă nu au fost finalizate până în prezent, potrivit surselor citate.

De asemenea, Dan Adamescu ar fi vrut să îl înlăture pe Dan Turturică din funcţia de redactor-şef pentru că acesta nu l-a susţinut „în lupta lui cu Ponta”, după cum relata, pe 9 noiembrie, Hotnews.

Pe de altă parte, în prezent, România Liberă se confruntă cu mari probleme financiare, în condiţiile în care Astra Asigurări, o companie controlată tot de Dan Adamescu, a cerut insolvenţa Medien Holding, care editează România Liberă, pentru recuperarea unui împrumut de aproximativ 25 de milioane de euro.

În acest context, jurnaliştii de la România Liberă i-ar fi solicitat patronului ziarului, Dan Adamescu, să le spună ce planuri are pentru acest ziar, întrebările lor neprimind însă nişte răspunsuri concrete, potrivit surselor citate.

 

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares