Oct 22, 2020, 21:14

Românii care ies în stradă au găsit cel mai mare dușman. Pe ei înșiși

20151105_202612

Ziua a treia de proteste a fost ziua conspirațiilor. Creduli, fără experiență, neobișnuiți cu statul în picioare și frig, am fost supuși obișnuitului atac al postacilor, al conspiraționiștilor și mai ales al minții noastre. Și asta s-a văzut mai ales în București, unde au mai ajuns la protest doar 30% dintre cei care au fost miercuri.

Fără lider de stradă, la fel de temător ca politrucii că ar putea fi înghițit de mulțime dacă primul cuvânt pe care îl spune în numele cuiva e cel greșit, fără lider politic care să mai poată să păcălească pe cineva, oamenii au căzut în capcana lui „noi ce mai căutăm astăzi aici”. Micii și marii lideri de opinie și-au descărcat armele pe Facebook. Și asta s-a văzut din numărul neobișnuit de mare de pe bloguri anonime și publicații obscure împărtășite între internauți. Linia zilei a fost fără îndoială: „iată de ce nu (mai) ies eu în stradă”. De parcă avea cineva nevoie de motivele pentru care stăm toți pitiți de 25 de ani în case.

Crăciun nu e bun că a fost cu Antena 3 și securiștii, Guran premier, polițistul glumeț la MAI. Toate încercări, pe alocuri reușite, de a duce în derizoriu acțiunea fără precedent a românilor. Câte o mătușa mai strecura și un „lasă că am văzut eu, unii beau bere lângă mine, în stradă”. Tinerii unpriști, psdiști, pnliști își puneau gluga în cap, pe stradă sau online, și duceau discursul în alte zone: „Protestul e confiscat politic, lasă că se știe cine e în spate. Plus că nu ne comandă pe noi americanii”. Dar marele rău ni-l facem singuri. Faptul că traficanții de vizualizări au reușit atât de repede și de abil să dea glas temerilor unui popor care nu se informează, dar știe mai bine, e perfect justificat.

Pare că ne grăbim încă o dată să demonstrăm că se pot întoarce oricând la putere chiar și pentru că sunt mai consecvenți decât noi. Scuza noastră și bucuria lor e că nu știm ce vrem.

Cum arată piața fără oamenii care „nu știu ce vor”

Am ajuns în Piața Universității puțin după ora 19. M-am simțit că sunt în compania multora dintre cei care chiar știu ce vor. Adică membri ai galeriilor, eternii purtători de portavoce (deși azi au fost mai timizi) și mulți…hai să nu le spun ciudați sau dubioși, că nu înseamnă nimic. Să le spun oameni lângă care aș prefera să nu stau. Unul avea mască de gaze, altul vuvuzele și, ca de obicei, mulți cu măști folosite de membrii mișcărilor Occupy sau de hackerii de la Anonymus.

Păreau și erau mai puțin oameni ca zilele trecute. Veneam cu toții după un atac online puternic, lumea nu mai participa la fel de mult, ci mai degrabă era atentă la instigatori, posibili diversioniști.  După sutele de mesaje în acest sens, nici nu mă miră. Am fost tentat să plec. Mulți au și făcut-o. Faptul că pentru prima dată nu am plecat pe străzi părea un insucces. „Avea dreptate ăla de pe Facebook, se stinge”, se gândeau mulți.

După o oră au început să vină însă oamenii care „nu știu exact ce vor”. Adică, cei care vor multe, vor totul, pentru că nu au avut niciodată. Toată lumea a înțeles că fără ei mișcarea asta va muri. Au venit părinți și copii mici, foarte mici. Bicicliști, studenți, pensionari. Au strigat împotriva tuturor. Împotriva politicienilor, împotriva noastră și a lor. Dar mai ales a sistemului. A corupției.

La televizor s-a văzut mult mai bine decât acolo. Data viitoare când o să lipsească unul, vom lipsi toți.

0 Comentarii

Shares