Oct 22, 2020, 21:42

Sancțiunile economice și prețul petrolului îngroapă Rusia. Putin se pregătește de o lungă austeritate

putin

Scăderea puternică a prețului petrolului pe piețele internaționale, care a ajuns la 30 de dolari barilul, nivelul din 2003, este principala cauză a crizei economice prin care trece Rusia, afectată deja serios de sancțiunile adoptate împotriva ei de statele occidentale pentru destabilizarea Ucrainei. Și cum jumătatea dintre veniturile Rusiei vin din petrol, situația nu se poate decât înrăutăți. Asta în condițiile în care Kremlinul și-a construit bugetul bazându-se pe un preț al petrolului de circa 50 de dolari barilul.

Toate ministerele, alături de întreg aparatul de stat, vor fi nevoite să taie din cheltuieli și să-și reducă personalul pentru a face față crizei prin care trece Rusia. Premierul Medvedev a anunțat amânarea celor mai costisitoare proiecte din bani publici și chiar privatizarea unor societăți de stat. Se iau în calcul atât ridicarea vârstei de pensionare cât și creșterea taxelor și impozitelor. Dimitri Medvedev spune că așteaptă ca măsurile să fie aplicate cât mai repede cu putință.

Una dintre măsurile imediate ce ar trebui luate ar fi scăderea cheltuielilor militare, care s-au dublat în ultimii 5 ani. O variantă totuși puțin probabilă, potrivit analiștilor de la Radio Free Europe, pentru că țarul Putin a investit tot ce a avut ca Rusia să își recapete renumele de superputere mondială. Și cum stârpirea corupției nu este o opțiune, singura soluție pentru menținerea țării în echilibru va fi pe spatele rusului de rând.

Premierul Medvedev a vorbit recent și despre importanța unor măsuri menite să reducă dependența Rusiei față de evoluția prețului petrolului, produs care împreună cu gazele naturale asigură cea mai mare parte a exporturilor Rusiei. Kremlinul a confirmat că reducerea cheltuielilor va afecta inclusiv Administrația Prezidențială, sistemul judiciar și agențiile federale.

Rusia se pregătește pentru cel mai negru scenariu economic, a mai spus Medvedev.

0 Comentarii

Shares