Mar 28, 2023, 03:04

Scandal în PNL. Un deputat acuză că partidul l-a angajat la RADET pe fiul unei consiliere de la Primăria Capitalei

alexander radulescu

Deputatul PNL Dan Cristian Popescu îi cere președintelui PNL București, Teoodr Atanasiu, să spună public dacă este adevărat că fiul unei consiliere PNL din Consiliul General al Capitalei a fost numit consilier la RADET, cu un salariu de 8000 de lei pe lună, în condițiile în care acesta ar fi de meserie regizor, iar Compania este falimentară. 

„Cer public conducerii PNL București cât și noului primar general interimar, să lămurească aspectele sesizate în acest articol, iar dacă se confirmă că fiul unei doamne consilier general PNL, de profesie regizor, a fost angajat la RADET, regie aflată în subordinea CGMB, cer și retragerea sprijinului politic pentru respectiva doamnă!”, a declarat Dan Cristian Popescu.

Acuzațiile deputatului liberal se referă la Tudor Alexander Rădulescu, fiul președintei Organizației de Femei a PNL Sector 2, Lăcrămioara Fontoura Alexandre, consilier la Primăria Capitalei din partea liberalilor. În declarațiile de avere ale lui Tudor Alexander Rădulescu figurează faptul că acesta a lucrat la Parlament, pe post de consilier, iar el este și în conducerea Tineretului Liberal, fiind unul dintre pupilii lui Teodor Atanasiu.

Site-ul enational.ro a publicat recent informații potrivit cărora conducerea RADET, companie confruntată cu probleme financiare atât de mari încât săptămânal amenință cu oprirea apei calde în București, a dispus angajarea a 200 de persoane, dintre care 4 pe post de consilieri, remunerați cu 8000 de lei lunar. Unul dintre cei 4 ar fi chiar tânărul liberal Alexander Rădulescu.

alexander radulescu 2

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares