Dec 4, 2016, 20:18

Scandal pe salariile demnitarilor. Ponta zice că Iohannis şi Oprea au cerut majorarea, Oprea zice că Ponta minte.

sursa foto Facebook Victor Ponta

Klaus Iohannis a anunţat miercuri, înainte de şedinţa de Guvern, că susţine majorarea salariilor demnitarilor, înainte să se ştie că ordonanţa privin mărirea acestora se află pe ordinea de zi a Executivului. Gabriel Oprea a anunţat apoi adoptarea ordonanţei, iar Ponta, la trei zile după, anunţă că el nu a fost de acord cu ea şi apoi că nici nu a ştiut, şi că a fost o înţelegere între Oprea şi Iohannis. Oprea spune că Ponta minte. 

Gabriel Oprea spune că proiectul privind majorarea salariilor demnitarilor a fost făcut de mai mult timp, iar „ideea a aparţinut Guvernului şi lui Victor Ponta?”, el spunând că Ponta şi Iohannis „s-au pus de acord în principiu”, dar premierul avea rezerve că preşedintele va susţine ordonanţa.

„Proiectul de ordonanţă a fost făcut de mai multă vreme la Ministerul Muncii, ideea aparţinând Guvernului şi lui Victor Ponta. Ştiu că premierul Victor Ponta şi preşedintele Klaus Iohannis s-au pus de acord în principiu asupra adoptării unui act normativ prin care să fie majorate indemnizaţiile demnitarilor, în contextul discuţiilor despre creşterea salariilor bugetarilor. Am lucrat cu ministrul Muncii şi ministrul Finanţelor, ţinând seama de principiul atragerii competenţei şi lupta împotriva corupţiei şi din cei 71 de demnitari care erau vizaţi de proiectul de ordonanţă, au rămas la final 48. Miniştrii Muncii, Finanţelor şi Justiţiei au susţinut această ordonanţă, iar poziţia lor se regăseşte în stenogramele şedinţei de Guvern”, a declarat Gabriel Oprea, vineri, pentru MEDIAFAX.

El a spus că miercuri dimineaţă, când Victor Ponta a mers la Guvern, l-a informat pe acesta în legătură cu ordonanţa, iar premierul „a avut rezerve ca decizie politică, în sensul că nu avea certitudinea că şeful statului îşi va arăta susţinerea faţă de adoptarea actului normativ”.

„Miercuri dimineaţa, când a venit la Guvern, l-am informat pe Victor Ponta în legătură cu ordonanţa, iar el a avut rezerve ca decizie politică, în sensul că nu avea certitudinea că şeful statului îşi va arăta susţinerea faţă de adoptarea actului normativ. Preşedintele Klaus Iohannis nu mi-a cerut aşa ceva, dar l-am informat în legătură cu adoptarea ordonanţei. Am stabilit cu premierul Victor Ponta, de faţă cu ceilalţi miniştri, să trecem ordonanţa, urmând să o publicăm în Monitorul Oficial, dacă va fi sprijinită de preşedinte, respectiv să nu o publicăm dacă nu va exista această susţinere – iar în acest caz ordonanţa nu-şi producea efectele. Dacă Victor Ponta va amâna aplicarea acestei ordonanţe, este dreptul său şi decizia sa ca prim-ministru. Aşa s-au întâmplat lucrurile, vă spun cu onestitate”, a mai afirmat Oprea.

Victor Ponta a scris, vineri dimineaţă, pe Facebook, că nu a fost de acord cu ordonanţa privind majorarea salariilor demnitarilor, susţinând că acestea vor fi mărite odată cu salariile bugetarilor, urmând să fie emisă o nouă ordonanţă în acest sens.

„Ordonanţa cu salariile demnitarilor – eu nu am fost de acord cu ea. Am spus că într-adevăr demnitarii trebuie să fie bine plătiţi, dar odată cu Legea salarizării. Nu am vrut să creez impresia că am ceva cu ceea ce s-a discutat între domnul Iohannis şi Oprea în absenţa mea. Dar revin la decizia mea şi miercuri vom adopta alta. Nu se măresc salariile demnitarilor decât odată cu bugetarii”, scrie Ponta pe Facebook.

Joi seară, premierul Victor Ponta a avut o intervenţie telefonică la B1 TV, unde a anunţat că el nu a fost de acord cu această creştere şi că ştia însă că măsura este agreată şi de preşedintele Klaus Iohannis.

Ponta a intervenit în emisiune după ce, în aceeaşi emisiune, şeful Cancelariei prezidenţiale, Dan Mihalache, a afirmat că nu preşedintele Iohannis este cel care i-a cerut premierului interimar Gabriel Oprea să majoreze indemnizaţiile demnitarilor. Mihalache a fost întrebat dacă este adevărat ceea ce susţin „surse din PSD”, şi anume că Iohannis i-a cerut lui Oprea să majoreze indemnizaţiile demnitarilor, acesta răspunzând că nu este adevărat, că nu Iohannis i-a cerut lui Oprea un astfel de act normativ, ci că preşedintele doar a arătat public că este normal ca demnitarii să beneficieze de o remuneraţie corespunzătoare importanţei lor în stat.

Referitor la informaţiile neoficiale privind faptul că Iohannis a cerut majorarea, despre care a fost întrebat în emisiune, Mihalache a afirmat că „unele partide sunt experte în a da pe surse anumite informaţii, pentru a pasa responsabilitatea”.

El a mai arătat că Iohannis a fost informat de Oprea despre majorare, dar că discuţia pe această temă este mai veche şi că şi Ponta ştia de această iniţiativă, chiar premierul trimiţând Preşedinţiei, în luna martie, o propunere a grilei de salarizare, similară cu cea aprobată acum de Guvern.

Mihalache a mai afirmat că forma în care Guvernul a adoptat actul normativ „poate fi discutabilă” şi că Guvernul este cel care s-a angajat să majoreze salariile demnitarilor până la începutul verii, discuţiile cu Preşedinţia fiind doar informale deoarece decizia politică aparţine Guvernului şi Parlamentului. El a conchis însă că este bine ca partidele să nu perpetueze în populism şi demagogie şi să susţină că demnitarii trebuie să aibă salarii mici şi să vină la serviciu cu bicicleta.

La scurt timp după aceste afirmaţii, Ponta a intervenit telefonic şi a afirmat că s-a săturat „de jocuri de doi bani pentru imagine”, că el nu a fost de acord cu majorarea indemnizaţiilor şi că Guvernul va amâna creşterea dacă şeful Cancelariei prezidenţiale se delimitează de acest demers.

„Eu ştiam că au discutat (Iohannis cu Oprea-n.r.) să aprobe această ordonanţă în absenţa mea şi am fost informat în acest sens. Acum, aflu de la domnul Mihalache că, de fapt, am fost dezinformat şi Iohannis habar nu are, că nu are nicio treabă cu chestia asta. Atunci, miercuri vom adopta o altă decizie, în sensul că se măresc salariile demnitarilor atunci când se măresc pentru toţi bugetarii. Dacă domnul Mihalache ne-a informat că, de fapt, am înţeles eu greşit şi că domnul Iohannis nu ştia nimic, ba chiar cumva că nici nu e de acord cu chestia asta – deşi ieri l-am văzut pe Iohannis spunând că e o idee bună, dar eu îl cred pe Mihalache – atunci mărim salariile la demnitari când le mărim la ceilalţi bugetari, prin Legea salarizării. Jocurile astea de doi bani, în care faci ceva şi după aia dai vina pe altcineva, nu mai sunt dispus să le înghit”, a spus Ponta.

 

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares