Dec 15, 2019, 01:34

Scandalul cotelor de refugiaţi continuă. Ţările care refuză imigranţi ar putea plăti amenzi uriaşe

italy-immigration-1

Comisia Europeană a propus miercuri instituirea unui sistem de cote de refugiaţi automate şi permanente pentru împărţirea între statele UE a tuturor solicitanţilor de azil care vor ajunge în Uniunea Europeană. Executivul comunitar a mai propus ca statele ce nu aplică acest sistem să fie sancţionate prin amenzi în cuantum de 250.000 de euro pentru fiecare migrant refuzat.

Statele Grupului de la Vişegrad au reacţionat negativ după propunerile Comisiei Europene, statele central-europene calificând iniţiativa executivului comunitar drept şantaj, neeuropeană, contrară realităţii sau o încălcare a drepturilor statelor Uniunii Europene, relatează agenţiile internaţionale de presă.

Propunerea ‘este lipsită de sens, ea încalcă drepturile statelor membre ale UE’, a reacţionat ministrul polonez de interne, Mariusz Blaszczak, într-o declaraţie dată presei la Praga, unde are loc o reuniune ministerială a statelor Grupului de la Vişegrad (Cehia, Slovacia, Polonia şi Ungaria), care şi-au exprimat în comun cu această ocazie opoziţia faţă de planul avansat de Comisia Europeană şi citat de Agerpres.

La rândul său, şeful diplomaţiei ungare, Peter Szijjarto, a calificat drept ‘şantaj’ ideea Comisiei Europene de a sancţiona cu amenzi statele care nu acceptă noile cote obligatorii de migranţi. Această propunere este ‘inacceptabilă şi neeuropeană’. Şeful diplomaţiei ungare a avertizat că însuşi ‘conceptul de cote este un eşec’, amintind de cotele obligatorii adoptate în luna septembrie, prin care s-a decis împărţirea între statele UE a 160.000 de migranţi, dintre care până în prezent au fost redistribuiţi puţin mai mult de o mie.

La dificultatea aplicării cotelor decise în septembrie a făcut referire şi ministrul slovac de interne, Robert Kalinak. ‘În condiţiile unor discuţii atât de sensibile, se pune pe masă o propunere care ne întoarce cu nouă luni în urmă şi care în anumite aspecte nu ţine cont de realitate’, a subliniat oficialul slovac.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares