Iun 4, 2023, 01:09

Sebastian Ghiţă face presiuni asupra lui Cioloş să îl ia în guvern pe Marcel Opriş

opris ghita

Sebastian Ghiţă a pus presiune publică pe premierul desemnat Dacian Cioloş pentru ca acesta să îl coopteze în guvernul de tehnocraţi pe prietenul patronului RTV, actualul director al STS, Marcel Opriş.

De două zile, televiziunea patronată de Ghiţă îl dă pe Opriş ca fiind viitorul ministru al Comunicaţiilor în Cabinetul Cioloş. Surse oficiale au declarat pentru BreakingNews24 că o asemenea nominalizare este „exclusă”.

De altfel, din cauza relaţiei sale cu Traian Băsescu şi a lungii liste de contracte publice acordate de STS către firmele de casă ale lui Sebastian Ghiţă, Marcel Opriş se află în dizgraţia Preşedintelui Klaus Iohannis.

Companiile de IT ale mogulului Ghiţă au primit de la STS contracte de sute de milioane de euro, cel mai recent fiind încredinţat chiar săptămâna trecută, pentru achiziţionarea de tablete pentru secţiile de vot de la alegerile de anul viitor. Contractul a fost obţinut de compania TEAMNET INTERNATIONAL, având valoarea de 23.999.139 de lei fără TVA, aproximativ 5 milioane de euro.

Sebastian Ghiţă a declarat ulterior că nu mai are relaţii cu această companie, însă procurorii DNA au cerut dispunerea sechestrului asigurator şi în cazul TeamNet, ca parte a imperiului patronului RTV.

În luna mai, Marcel Opriş a băgat STS, de dragul lui Ghiţă, într-un scandal internaţional cu iz penal. Hotnews a publicat informaţia potrivit căreia compania suedeză CarmentaCoordCom, furnizor de soluţii IT, a făcut o plângere la OLAF în legătură cu o posibilă fraudă la acordarea licitaţiei pentru modernizarea Sistemului Unic de Urgenţă 112. STS a reacţionat acuzându-i pe suedezi că de fapt ei nu doreau să aibă loc o licitaţie ci să primească ei contractul, prin încredinţare directă. 

 

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares