Iun 25, 2019, 08:24

Şeful Agerpres, la ONU, discuţii despre o rezoluţie pentru siguranţa jurnaliştilor

giboi

Alexandru Giboi, directorul general al Agerpres, alături de Ion Jinga, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar, reprezentantul permanent al României la ONU, au avut joi o întrevedere cu Jan Eliasson, secretarul general adjunct al ONU, la sediul ONU din New York.

În cadrul discuţiilor au fost abordate subiecte ce ţin de situaţia conflictelor din Orientul Mijlociu, de modurile în care situaţia emigranţilor poate fi îmbunatăţită, dar şi de problemele cu care se confruntă jurnaliştii ce transmit din zone de conflict. Secretarul general adjunct al ONU a subliniat nevoia de soluţii paşnice pentru toate conflictele şi dedicarea ONU în rezolvarea acestora.

Directorul general al Agerpres a propus secretarului general adjunct al ONU demararea unei iniţiative comune a ONU şi EANA (Alianţa Europeană a Agenţiilor de Presă), alături de toţi actorii interesaţi de protecţia jurnaliştilor, pentru creşterea siguranţei acestora. Jan Eliasson a evidenţiat importanţa activităţii jurnaliştilor, care îşi riscă viaţa pentru a informa publicul. Acesta i-a cerut lui Alexandru Giboi câteva idei în scris ca bază a viitoarei colaborări dintre ONU şi EANA. Dr. Ion Jinga a subliniat, la rândul său, importanţa activităţii mass-media şi necesitatea ca aceasta să îşi desfăşoare activitatea lipsită de ameninţări de orice natură. În cadrul vizitei din SUA, Alexandru Giboi a mai avut întrevederi cu CEO al Associated Press, Gary Pruitt şi cu managementul editorial al AP, pentru a discuta viitoarea colaborare dintre Agerpres şi agenţia americană.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares