Sep 24, 2018, 18:35

Şeful CNADNR a fost demis

sursa foto Adevarul

Noul ministru al Transporturilor, Dan Costescu, l-a demis pe şeful Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, Narcis Neaga, şi a anunţat că societatea de administrare a reţelei de drumuri va fi reformată şi va avea management privat.

Atribuţiile lui Neaga vor fi preluate de către directorul interimar al Metrorex, Cătălin Homor, informeay[ Mediafax.

„Nu suntem mulţumiti de activitatea companiei, este nevoie de o resetare. Sunt carenţe şi pe activitatea operaţională, nu doar pe cea de investiţii”, a afirmat Costescu.

El a adăugat că are încredere că Homor, care s-a ocupat înainte de preluarea interimară a conducerii Metrorex, de investiţiile companiei de metrou, îşi va duce cu succes la îndeplinire noul mandat, cel puţin până la numirea unui management în condiţiile ordonanţei privind guvernanţa corporativă.

Costescu a mai anunţat că activitatea CNADNR va fi transparentizată şi reformată.

Corpul de control al ministrului Transporturilor a identificat în octombrie o serie de nereguli la CNADNR privind inclusiv proiectul autostrăzii Oră?tie-Sibiu, unde o porţiune de 200 metri trebuie demolată şi reconstruită, şi a sesizat organele statului, suspectând fapte penale. Lotul respectiv urmează să rămână închis până în luna iunie.

Costescu a cerut extinderea controlului, vizând aspecte privind deszăpezirea şi pregărirea comandamentului de iarnă, iar rezultatele acestui raport suplimentar au fost finalizate şi vor fi anunţate public.

Ministrul i-a prezentat acest raport şi premierului Dacian Cioloş.

Neaga conduce CNADNR, prin preluare de atribuţii, din vara anului 2013.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares