Dec 18, 2018, 15:55

Senatorii resping impozitarea Bisericii și susțin finanțarea Catedralei Mântuirii de la bugetul public

ipf si delia dinu

Senatorii din Comisia de Buget a Senatului au respins marți propunerea legislativă privind impozitarea Bisericii, inițiată de deputatul Remus Cernea. Deputatul a declarat în fața senatorilor că „nu există nicio limită în legătură cu aceste privilegii acordate cultelor”.

„BOR e unul dintre cei mai mari jucători din economie, depășește companii ca ALRO Slatina. Vreau supunerea Bisericii la impozitare din activități lucrative. Nu putem spune că identitatea națională ține de un cult anume”, a argumentat Cernea.

Secretarul de stat pentru Culte, Victor Opaschi, a sprijinit interesele BOR în fața comisiei, pledând pentru neimpozitarea afecerilor acesteia.
„Cultele sunt forme prin care cetățenii dovedesc că vor sa coexiste ca națiune. Fără aceste forme prin care nu ne recunoaștem ca națiune nu putem funcționa normal. Biserica plăteste impozit. Ce nu se înțelege este faptul că Biserica nu plătește impozit ca un agent economic”, a spus Opaschi.

Senatorii au respins în aceeași ședință și proiectul aceluiași Remus Cernea prin care s-ar fi sistat prin lege finanțarea de la bugetul public pentru Catedrala Mântuirii Neamului.

„Cetățenii pot să își asume credința religioasă și se pot asocia fără nici un fel de amestec. Statul român modern și-a asumat controlul asupra cultelor. Astăzi relația dintre stat și culte e de sprijin reciproc. Finanțarea construcției constituie sprijinul oferit de stat pentru exercitarea libertății religioase. Toate statele UE oferă direct sau indirect susținere financiară. Inițiativa aceasta ar crea o situație de discriminare în raport cu principiul fundamental al cultelor religioase”, a explicat, din nou, Victor Opaschi, reprezentantul Guvernului.

Cernea a argumentat, fără succes, că Biserica ortodoxa primește discreționar acesti bani.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares