Dec 3, 2016, 00:21

SRI lansează o mare campanie de promovare: „Spionii nu sunt doar în filme”. Studenții, primiți în practică la SRI

sri

SRI va avea din anul universitar 2015-2016 un program de practică pentru studenți, după modelul folosit de CIA în SUA, unde Agenția selectează resurse umane după programele de internship pe care le desfășoară cu marile universități americane.

Un ordin semnat de directorul SRI, Eduard Hellvig, deschide ușile Serviciului către studenții români. Ordinul nr. 1.509 din 25 mai 2015 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind efectuarea stagiilor de practică pe timpul studiilor universitare în unităţi ale Serviciului Român de Informaţii aprobă instrucţiunile privind efectuarea stagiilor de practică pe timpul studiilor universitare în unităţi ale Serviciului Român de Informaţii și se aplică începând cu anul universitar 2015-2016.

Între SRI și universități urmează să se încheie protocoale de colaborare și să se stabilească criteriile după care să fie selectați studenții care să facă stagiul de practică la Serviciul de Informații, precum și regulile pe care aceștia trebuie să le respecte, mai ales în privința păstrării confidențialității asupra activității instituției.

Totodată, SRI a lansat și o campanie de promovare în rândul elevilor și studenților, pentru care instituția a realizat un film de 10 minute  (clik aici) cu mărturii ale unor tineri ofițeri de contraspionaj care povestesc cât de palpitantă este munca lor și că „spionii nu sunt doar în filme”.

Pentru a arăta că cetățenii sunt interesați de cariere în slujba securității naționale, pe contul de Facebook al instituției a a apărut luni un mesaj de mulțumire pentru cei care și-au exprimat dorința de a deveni angajați ai SRI:

„SRI îşi exprimă aprecierea pentru interesul cetăţenilor faţă de activitatea derulată de instituţie pentru asigurarea securităţii naţionale şi faţă de posibilitatea unei cariere în Serviciu şi îşi menţine disponibilitatea de a răspunde solicitărilor transmise pe adresele publice puse la dispoziţie.
#SRI tratează cu seriozitate şi responsabilitate solicitările primite şi manifestă disponibilitate în ceea ce priveşte asigurarea accesului cetăţenilor la informaţiile de interes public, conform prevederilor legale.”

laura de la contraspionaj

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares