Sep 24, 2020, 14:15

SUA: România nu are viziune pentru viitor

klemm

Ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, spune ca a venit momentul ca România să își propună noi obiective pe termen lung.

„România este a șasea țară ca număr de populație din UE. În 20 de ani ar trebui să devină a șasea cea mai bogată din UE sau să își propună să devină la fel de bogată ca Franța. Odată fixat un astfel de obiectiv, trebuie canalizate toate energiile pentru îndeplinirea lui”, a spus ambasadorul SUA la Universitatea de la Suceava.

‘Un lucru care cred că îi lipsește României este o viziune pentru viitor. De exemplu, știu că în 1990, după Revoluție, românii au stabilit într-un număr foarte mare două obiective, unul de a adera la NATO, și al doilea de a intra în Uniunea Europeană, pentru a se putea alătura stratelor europene și pieței europene. Din momentul îndeplinirii acestor două obiective, primul în 2004, prin intrarea în NATO, și al doilea în 2007, prin intrarea în UE, și aud asta de la foarte mulți români, nu mai există o viziune pentru România, pentru viitorul ei, pentru generațiile care vin din urmă. Poate e timpul ca România să își stabilească un nou obiectiv’, a afirmat Hans Klemm, potrivit Agerpres.

România are nevoie de investiții în infrastructură, în administrația publică, în sistemul de sănătate, dar și în resursele umane, a mai spus diplomatul american.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares