Aug 21, 2019, 17:25

Surse: MRU, interzis la Palatul Cotroceni. Directorul SIE a refuzat de două ori demisia cerută de Iohannis

mru pnl

Mihai Răzvan Ungureanu, directorul SIE, nu mai este primit la evenimentele oficiale la care participă Preşedintele României, ca urmare a faptului că şeful statului i-a cerut de două ori demisia şi Ungureanu a refuzat, au declarat pentru BreakingNews24 surse oficiale. 

BreakingNews24 scria în 26 aprilie că se pregăteşte demiterea lui MRU din fruntea SIE, după ce Laura Codruţa Kovesi a acuzat Serviciul de tăinuirea unor ilegalităţi. Cei doi au fost convocaţi de Preşedintele Iohannis la Palatul Cotroceni şi atunci a fost prima cerere de demisie venită din partea şefului Statului. MRU a refuzat categoric să plece din funcţie, refuz repetat, conform surselor citate

De mai multe luni există nemulțumiri la vârful politicii în legătură cu activitățile neoficiale ale șefului SIE, care, potrivit unor informații, se pregătea intens pentru a se autoimpune ca premier după alegerile din toamnă și care își dorește să candideze la Președinție, în 2019.

În plus, conflictul din ce în ce mai acut dintre SIE și SRI, resimțit în subteranele politice și nu numai, este de natură nu doar să provoace reacții la Palatul Cotroceni, ci și din partea partenerilor strategici ai României.Există unele voci care susțin că implicarea nefericită a SIE în conflictele interne de la Chișinău ar fi dus la subminarea intereselor occidentale în Republica Moldova și favorizarea celor rusești. De altfel, MRU a refuzat invitaţia primită de la Ambasada SUA pentru a participa la inaugurarea Scutului de la Deveselu.

Totodată, se vorbește de o influență mare pe care serviciul condus de MRU ar avea-o asupra Guvernului Cioloș, lucru care, de asemenea, a provocat nemulțumiri în laboratoarele puterii.

Legea de organizare şi funcţionare a SIE nu prevede decât modalitatea de numire a directorului Serviciului, nu şi pe cea de demitere.

 

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares