Victoria Nuland, asistentul secretarului de stat american, a refuzat săptămâna trecută o întâlnire cu Gabriel Oprea, au declarat pentru BreakingNews24 surse politice. Vicepremierul Oprea a dorit ca, în cadrul vizitei sale în SUA, să aibă și o întrevedere cu Nuland, oficialul american care a întreprins cele mai multe demersuri în sprijinul luptei anticorupție în România, în ultimii ani.
Aceasta însă nu a acceptat o astfel de întâlnire, susțin sursele citate. Prezența lui Gabriel Oprea la Washington a fost extrem de controversată. Liderii comunității românești au boicotat chiar și Gala Româno-Americană organizată cu participarea unui mare număr de oficiali americani și au trimis acestora scrisori de protest față de prezența Generalului UNPR la eveniment, relatând scandalul plagiatului în care a fost implicat și faptul că s-a folosit de funcția sa pentru a cere directorului Televiziunii Publice să nu mai difuzeze știri pe această temă.
Gabriel Oprea a susținut o conferință de presă la întoarcerea din SUA și a enumerat întâlnirile pe care le-a avut la Washington: „În cursul acestei săptămâni, la invitaţia FBI, am efectuat o vizită oficială în Statele Unite ale Americii, la Washington, unde am avut o serie de întâlniri cu Procurorul General al SUA, cu reprezentanții Departamentului de Justiție, ai principalelor agenţii federale de aplicare a legii, cu şeful Comunităţii de Informaţii al SUA, care îndeplineşte și funcţia de consilier principal pe probleme de informaţii al Preşedintelui Statelor Unite ale Americii, precum şi cu membri ai Senatului american”
0 Comentarii