Preşedintele Dumei de Stat, Serghei Narîşkin, a fost prezent în România în scopul preluării preşedinţiei rotative a APCEMN.
Invitaţia de participare a fost transmisă de Preşedintele Senatului, în virtutea atribuţiilor ce-i revin în calitate de preşedinte în exerciţiu al APCEMN, a anunţat Senatul după ce Narîşkin, care are o interdicţie pusă de UE la intrarea pe teritoriul ei, a făcut declaraţii controversate despre scutul de la Deveselu.
Instituţia condusă de Tăriceanu a ţinut să explice, într-un comunicat, că „România are obligaţia de a scuti reprezentanţii Federaţiei Ruse, care participă la lucrările APCEMN, de la restricţiile privind intrarea pe teritoriul său, această obligaţie izvorând din cuprinsul unui acord multilateral care conferă privilegii și imunități”
MAE român a informat partenerii UE cu privire la acest caz, precizează Senatul.
0 Comentarii