Prea ocupaţi să supravieţuiască şi să îşi apare ţara, sirienii au pierdut de câteva zile controlul asupra oraşului Palmira, care găzduieşte cea mai cunoscută închisoare politică din Siria. Situl său arheologic se află pe lista patrimoniului cultural UNESCO.
Cel puţin 400 de sirieni şi-au pierdut viaţa la numai câteva zile după ce Statul Islamic a cucerit oraşul Palmira, localizat strategic în deşertul central al Siriei. Cu bărbaţii prea ocupaţi cu luptele, făcând acum parte ori din armata rebelilor, ori din cea a forţelor guvernamentale fidele lui Assad, ţinta jihadiştilor a fost în special femeile şi copiii.
Militanţii grupării jihadiste Stat Islamic au cucerit oraşul, precum şi situl său arheologic, care se află pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.
Directorul Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului susţine că extremiştii au ajuns miercuri spre joi în situl arheologic, cunoscut pentru colonadele sale romane vechi de 2.000 de ani, dar şi alte ruine şi artefacte preţioase. Militanţii SI nu ar fi provocat încă pagube în situl arheologic, aşa cum au făcut în majoritatea siturilor cucerite în Irak. Este a doua victorie majoră a Statului Islamic în decurs de o săptămână, după ce a cucerit Ramadi, capitala provinciei Anbar din vestul Irakului.
Pe lângă complexul său arheologic, oraşul Palmira are de asemenea valoare simbolică pentru că găzduieşte cea mai cunoscută închisoare politică din Siria, unde sute de deţinuţi islamişti au fost masacraţi în 1980, după o tentativă eşuată de asasinare a preşedintelui Hafez al-Assad, tatăl actualului preşedinte sirian Bashar al-Assad. Forţele guvernamentale ar fi evacuat însă cei mai improtanţi deţinuţi de acolo.
Gruparea controlează aproximativ 40 la sută din teritoriul Siriei şi aproape toate câmpurile petrolifere ale ţării, susţin activiştii.
Credit foto: National Geografic
0 Comentarii