Mai 19, 2021, 05:31

Traficul cu refugiaţi, mai profitabil decât cel cu droguri şi arme

Sursa Reuters

Numărul refugiaţilor care ajung zilnic în spaţiul european ar fi ajuns în ultimele zile la 5000, în creştere semnificativă faţă de ultimele luni. Iar profiturile rețelelor infracționale de pe urma traficului de refugiați în Europa sunt şi ele în creştere, depăşindu-le cu mult pe cele rezultate din traficul de droguri sau cu arme.

„Volumul acestor afaceri ilegale implicând transferul de migranți în Europa este imens și depășește ca profit cifra de afaceri din vânzarea de droguri și arme, ajungând la miliarde de dolari, fără nicio exagerare. Nu-mi fac iluzii că Turcia va stopa rapid vânzarea de ambarcațiuni pentru transferul ilegal de migranți în Europa și va începe să-i aresteze pe contrabandiști, iar Grecia va reuși să efectueze procesul de identificare a refugiaților care sosesc pe teritoriul său”, a declarat duminică ministrul ceh al apărării Martin Stropnicky.

Țările din Grupul de la Visegrad — Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria — resping în continuare sistemul cotelor obligatorii de distribuire a migranților între statele membre ale UE, viziune împărtăşită, oficial, şi de România.

Eu nu văd la frontierele UE 1.500 de polițiști europeni, nu văd puncte de primire și de identificare a migranților, așa cum s-a convenit la summiturile anterioare ale UE”, a declarat Stropnicky.

Postul de frontieră Idomeni de la granița greco-macedoneană a fost închis duminică dimineața pentru migranții afgani care doreau să intre în Macedonia, rută balcanică spre nordul Europei.

Afganii au fost de fapt retrimiși în partea greacă, autoritățile macedonene lăsându-i să treacă doar pe sirieni și irakieni.

0 Comentarii

Shares