Dec 9, 2018, 23:39

Traficul din Capitală a luat-o razna după ce un sistem de 20 de milioane de euro s-a stricat

trafic

Directorul general al Administrației Străzilor, instituția răspunzătoare de defecțiunile ce au apărut în ultimul timp la nivelul sistemului de management al traficului de la nivelul municipalității, şi-a dat demisia în acestă dimineaţă.

Deşi ar fi trebuit sa avem semafoare corelate, intersecţii monitorizate de unul dintre cele mai inteligente programe din lume, Primăria Capitalei nu a mai înnoit contractele de mentenanţă. Iar sistemul nu ar mai funcţiona de 6 luni, potrivit Evz.ro.

Marin Ștefănel Dan, primarul interimar al Capitalei, a anunţat că a analizat aspectele semnalate de mass-media referitoare la disconfortul produs bucureștenilor ca urmare a problemele apărute la sistemului de management al traficului și a decis convocarea tuturor responsabililor de această situație. Iar Alina Roman, director general al Administrației Străzilor, a fost prima victimă a acestei şedinţe.

Marin Ștefănel Dan îi asigură pe bucureșteni că va lua toate măsurile pentru ca defecțiunile apărute să fie remediate în cel mai scurt timp, traficul din Capitală să revină la normal, iar sistemul de management contractat de Municipalitate să funcționeze măcar ca înainte.

Dacă situaţia nu se rezolvă însă, Banca Europeană ar putea cere cele aproximativ 17 milioane de euro înapoi.

Ieri a avut loc o întâlnire cu reprezentanta Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare la sediul Municipalității, pentru a analiza Planul de Mobilitate Urbană Durabilă pentru Regiunea București – Ilfov. Proiectul este finanțat din fondurile BERD, iar titularul contractului de finanțare este Guvernul României, urmând ca Bucureștiul și celelalte localități din județul Ilfov să fie principalii beneficiari ai acestui program, anunţă Agerpres.

Planul de Mobilitate Urbană Durabilă este un document strategic și un instrument de politică de dezvoltare, folosind un software de simulare a transporturilor având ca scop rezolvarea nevoilor de mobilitate ale persoanelor și întreprinderilor pentru a îmbunătăți calitatea vieții.

Bucureştiul este oraşul din Europa cel mai afectat de ambuteiaje, fiind urmat de capitala Poloniei, în timp ce, la nivel mondial, Istanbul şi Mexico City sunt oraşele afectate cel mai mult de traficul rutier aglomerat, potrivit unui clasament prezentat în luna martie de publicaţia elveţiană Le Matin.

În Bucureşti, timpul petrecut în ambuteiaje creşte cu 41% parcurgerea unui traseu, iar la orele dimineţii creşte cu 89%, potrivit unui studiu realizat de un producător de aparate de navigaţie GPS. În clasamentul celor mai aglomerate oraşe din Europa, Bucureştiul este urmat de Varşovia (unde timpii de parcurs cresc cu 40% din cauza coloanelor de maşini), de Roma (cu 38%), de Londra (cu 37%) şi de Marsilia (cu 36%).

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares