Peste 12.000 de protestatari care resping noile măsuri de austeritate convenite de guvernul Tsipras și Eurogrup s-au adunat in piața Syntagma, în fața Parlamentului elen, și s-au bătut cu forțele de ordine. Mai mulți polițiști au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au fost atacați de manifestanți cu cocktailuri Molotov. Polițiștii au folosit gaze lacrimogene pentru a dispera mulțimea. Printre protestatari erau infiltrați și membri ai Partidului Comunist din Grecia, potrivit presei de la Atena.
În acest timp ce pe masa parlamentarilor ajungeau pentru dezbatere primele reforme de care depinde acordarea celui de al treilea împrumut de la creditorii internaționali, de 86 de miliarde de eruo, care ar putea redeschide băncile și debloca economia țării în plin sezon turistic.
Luni dimineața, la capatul unui summit maraton de 16 ore, Grecia a capitulat în fața măsurilor de austeritate cerute de creditori. Condițiile extrem de dure ar putea trece de Parlament, cu ajutorul Opoziției, după ce majoritatea membrilor partidului de guvernământ au anunțat că vor respinge pachetul de măsuri propus de șeful guvernului și președintele partidului, Alexis Tsipras.
0 Comentarii