Televiziunea Publică este într-o situaţie aparent fără ieşire, după ce Parlamentul nu a reuşit să valideze noul director al instituţiei, din lipsă de cvorum. George Orbean, propus de Guvern pentru calitatea de membru al CA şi repins de comisiile de cultură pentru calitatea de director al TVR, nu este dorit sub nicio formă de PSD, care a boicotat votul de miercuri.
Interesant este că Remus Borza, celebrul avocat care a gestionat insolvenţa la Hidroelectrica, a trimis scrisori tuturor persoanelor cu funcţii de decizie în stat, cerând ca el să fie numit responsabil şi cu insolvenţa TVR. Astfel de scrisori au ajuns şi la Parlament, Borza făcându-şi un lobby agresiv chira plătind postări publicitare pe Facebook, în care vorbeşte despre el ca fiind singura şansă de salvare a Televiziunii publice. De altfel, numele lui Borza a mai fost vehiculat pentru preluarea conducerii TVR în mandatul de premier al lui Victor Ponta
PSD o susţine pentru funcţia de director pe Irina Radu, aşa cum social-democraţii consideră că singura soluţie pentru salvarea TVR este intrarea acesteia în isnolvenţă.
Însă, la noapte expiră mandatul intermar al Irinei Radu şi TVR va rămâne fără conducere până săptămâna vitoare, când se va relua votul în parlament.
Valeriu Zgonea a încercat să îl convingă pe premierul Cioloş să emită o ordonanţă de urgenţă prin care să numească un alt director interimar, însă Cioloş a refuzat.
Opinia premierului este că problema TVR trebuie rezolvată de către Parlament, susţin surse citate de Agerpres.
„Singura soluție pentru deblocarea situației de la TVR este ca Guvernul să dea o ordonanță de urgență prin care să numească un director general interimar. Parlamentul, în condițiile date, nu mai poate să facă nimic, nu avem nicio soluție legală. Avem un Consiliu de Administrație ales de Parlament, dar nu avem cvorum pentru alegerea președintelui-director general. În situația de acum, nimeni nu își poate asuma semnarea documentelor, a plăților și tot ce mai e necesar pentru ca activitatea TVR să poată funcționa în condiții normale. Astăzi, la ora 24,00, îi expiră mandatul Irinei Radu”, spuneau sursele parlamentare.
0 Comentarii