Noi 21, 2017, 02:31

UPDATE Papa Francisc face politică la Casa Albă VIDEO

fox news

Barack Obama l-a primit pentru prima dată la Casa Albă pe Papa Francisc, un aliat al celui de-al 44-lea preşedinte al Statelor Unite.

„Ca fiu al unei familii de imigranți, sunt fericit să fiu oaspete al acestei țări, care a fost în mare parte construită de familii similiare”, i-a răspuns papa în cuvântul său în limba engleză, cu aluzie la controversa politică legată de imigrația hispanică în SUA.

În ceea ce privește lupta împotriva schimbărilor climatice, prioritate a administrației Obama, suveranul pontif a insistat asupra urgenței unei lupte „Ce nu poată fi lăsată în seama generației viitoare. O asemenea schimbare cere din partea noastră ca, în mod serios și responsabil, să luăm în considerare (…) milioanele de persoane care trăiesc într-un sistem care le-a marginalizat”.

‘Vă mulțumim pentru apelul către națiuni să reziste sirenelor războiului și să rezolve diferendele pe cale diplomatică’, a declarat președintele american, evocând, de asemenea, sprijinul prețios al papei Francisc în apropierea istorică lansată la sfârșitul lui 2014 între Washington și Havana, și despre care a subliniat că va aduce ‘o viață mai bună pentru poporul cubanez’.

Obama, care nu-şi ascunde admiraţia faţă de Jorge Bergoglio, pe care l-a lăudat pentru clarviziune şi umilinţă, contează pe sprijinul Papei în două proiecte aflate în lucru esenţiale, cu mai puţin de 500 de zile înainte să-şi încheie mandatul, şi anume apropierea de Cuba şi lupta împotriva schimbărilor climatice, susţine AFP.

Aproximativ 15.000 de invitaţi l-au aşteaptat pe peluza Casei Albe pentru a-l primi, cu mare pompă, pe „cel mai populat om din lume în prezent”, după cum l-a salutat vicepreşedintele Joe Biden.

Preşedintele american şi Papa Francisc au luat cuvântul , pe rând, după ce au ascultat imnul Vaticanului (Inno e Marcia Pontificale), apoi pe pe cel al Statelor Unite (The Star Spangled Banner).

Este vorba despre a treia vizită a unui papă la Casa Albă, după ce Jimmy Carter l-a primit pe Ioan Paul al II-lea în 1979, iar George W. Bush pe Benedict al XVI-lea în 2008.

Un lucru rar, Obama, care este protestant, l-a primit el însuşi, marţi, pe pistă, pe acest Papă argentinian, care a pus pentru prima dată în viaţa sa piciorul pe pământul american, potrivit Mediafax.

Casa Albă dă asigurări că această vizită nu are niciun scop politic. „Obiectivul acestei întâlniri este să le ofere celor doi ocazia să discute despre valorile lor comune”, a declarat Josh Earnest, un purtător de cuvânt al lui Obama. „Va exista suficient timp pentru politică în celelalte 364 de zile ale anului”, a adăugat el.

 

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares