Sep 23, 2017, 21:19

Plan de urgenţă al Uniunii Europene: România va prelua 7000 de refugiaţi

imigranti

160.000 de imigranţi vor fi redistribuiţi între ţările Uniunii Europene, potrivit unui document dezvăluit de presa britanică. Iar România este una dintre ţările care va primi cei mai mulţi refugiaţi. Astfel, ţara noastră va trebui să găsească soluţii pentru cazare şi integrare pentru 7000 de oameni, de 3 ori mai mult cât vor ajunge în Bulgaria. Ungaria, Grecia şi Italia, afectate grav de fluxul mare de imigranţi, nu vor primi alţi imigranţi în plus la redistribuire. În timp ce Marea Britanie nici nu apare în planul dezvăluit de Daily Mail.

Germania, una dintre destinaţiile preferate de imigranţi, va trebui să primească 34.000 de oameni, Franţa 26.000, Spania 16.000. Următoarele state care trebuie să se pregătească serios pentru ofensiva redistribuirii sunt Olanda şi Polonia (câte 10.000), urmate de România şi Portugalia cu aproximativ 7000.

Potrivit procentelor calculate (României revenindu-i 3.75%) Marea Britanie ar putea fi obligată să primească 17.000 de refugiaţi, crescând presiunea asupra premierul David Cameron să deschidă graniţele. Cameron a refuzat încă din luna mai ca ţara sa să fie gazdă altor imigranţi, pe lângă valurile de refugiaţi cu care se confruntă Marea Britanie în fiecare zi. Acesta susţine că răspunsul la criza imigranţilor nu este găsirea unui refugiu pentru oamenii care vin din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord. Cameron a fost acuzat de colegii din Germania sau Austria că „se comportă de parcă nu face parte din clubul ţărilor care împărtăşesc această povară.”

„Chiar şi ţările lovite de sărăcie, precum România şi Bulgaria, vor fi obligate să primească mii de familii”, spun jurnaliştii britanici. Noua schemă ar lua în calcul populaţia şi puterea economică.

Potrivit documentul dezvăluit de Daily Mail, Ungaria se confruntă deja cu 54.000 de solicitanţi de azil, aproape 40.000 în Italia şi aproximativ 67.000 de în Grecia.

Daily Mail
Sursa Daily Mail, plan de urgenţă UE

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares